Promit drumuri de miliarde

Promit drumuri de miliarde
La drumurile din judeţul Timiş se vor face anul acesta lucrări de 4.800 miliarde lei vechi.Situaţia nu este însă foarte bună deoarce două dintre lucrările foarte importante pentru judeţ sunt departe de a fi finalizate.

Este vorba despre drumul dintre Timişoara şi Lugoj, care beneficiază de un buget de aproape 30 de milioane de euro, dar lucrările care s-au făcut până acum au consumat doar 31% din sumă. În aceeaşi situaţie se află şi şoseaua de centură a Timişoarei, la care lucrările s-au executat în proporţie de doar 33,8%, cu toate că termenul de finalizare a fost în iunlie 2005.

 „Sperăm ca ambele lucrări să fie finalizate anul acesta”, a precizat Ioan Maliţa, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara. Din suma alocată anul acesta pentru drumurile din judeţ va mai fi demarată o lucrare deosebit de importantă pentru vestul ţării. Este vorba despre porţiunea de autostradă dintre Timişoara şi Arad, pentru care a fost prevăzută suma de 724 miliarde lei vechi numai anul acesta.

„Vor fi demarate achiziţiile de teren şi se va lucra la utilităţi”, a mai precizat Maliţa.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor