Proiectul de modificare a Codului Penal a trecut de Senat

De C.V.
Proiectul de modificare a Codului Penal a trecut de Senat
© foto: senat.ro
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de modificare a Codului Penal, în forma elaborată de către Comisia specială privind Legile Justiției. Proiectul merge mai departe spre dezbatere și aprobare, în Camera Deputaților.

Senatorii au adoptat proiectul de modificare a Codului Penal cu 75 de voturi „pentru”, 32 de voturi „împotrivă” și o obținere.

Proiectul a primit, marți, raport favorabil din partea Comisiei speciale pentru Legile Justiției. Comisia a eliminat din forma finală a proiectului prevederile determinate a fi neconstituționale de către Curtea Constituțională. Totuși, unele articole criticate de către Opoziție au ajuns, miercuri, în fața senatorilor și au fost adoptate.

Printre altele, a fost pătrat articolul referitor la termenele de prescripție a răspunderii penale – 8 ani, față de 10 ani, în cazul legii în vigoare care prevede pentru infracțiune pedeapsa cu închisoarea de 10 până la 20 de ani; 6 ani față de 8 ani, când pedeapsa este de la 5 la 10 ani. De asemenea, a fost scos articolul care se referă la neglijența în serviciu.

La ședința Comisiei speciale pentru Legile Justiției a participat și Tudorel Toader, ministrul Justiției, deși acesta nu fusese invitat să participe, după cum spune Florin Iordache, cel care a condus ședința de marți.

Proiectul de modificare a Codului Penal va ajunge în Camera Deputaților, cel mai probabil săptămâna viitoare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor