Proiect pentru a ajuta somerii din Timisoara si Resita

Proiect pentru a ajuta somerii din Timisoara si Resita
Şomerii din cele două oraşe bănăţene au o şansă în plus să găsească o slujbă. Printr-un proiect finanţat din fonduri europene, două companii private, împreună cu Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin, au demarat mai multe activităţi în sprijinul persoanelor șomere.

Prin acestea, persoanele fără un loc de muncă din Timişoara şi Reşiţa vor beneficia de consiliere cu privire la obţinerea unei slujbe şi vor fi informaţi despre opţiunile pe care le au vizavi de ocuparea unui loc de muncă în domeniul în care sunt specializaţi. În cadrul proiectului, zeci de persoane vor fi instruite prin mai multe cursuri de reconversie profesională şi de specializare într-un domeniu căutat pe piaţa forţei de muncă. Astfel, şomerii beneficiari ai programului vor participa la cursuri de sudor, electrician medie şi joasă tensiune, operator control nedistructiv, operator introducere şi prelucrare date, ECDL şi antreprenoriat.

Calificările vizează o paletă largă de persoane care au studii medii sau studii superioare. Pe lângă participarea la aceste cursuri, şomerii vor lua parte la activităţi de mediere. Detalii pot fi obţinute la numărul de telefon 0256 440.088 sau la adresa de e-mail ro-mat@tuv.at.

Proiectul va fi derulat până în luna noiembrie 2012 şi este cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU – „Investeşte în oameni!“.

M.M. Hojda




Regulament de plasare a anunturilor