Proiect de hotarare pentru un muzeu al rozelor si Casa Memoriala Muhle la Timisoara

De A. Strugariu
Reactualizat la:
15Comentarii
Proiect de hotarare pentru un muzeu al rozelor si Casa Memoriala Muhle la Timisoara
© TION - Proiect de hotarare pentru un muzeu al rozelor si Casa Memoriala Muhle la Timisoara
Frumoasa casă care a aparținut florarului Wilhelm Muhle stă în continuare în paragină, Primăria Timișoara a refuzat să cumpere imobilul de la actualii proprietari, care au lăsat să se distrugă acest monument istoric și continuă lupta cu ei în instanță, dar consilierii județeni urmează să analizeze un proiect de hotărâre prin care se propune exproprierea în acest caz. Se dorește amenajarea Casei Memoriale Muhle și a unui muzeu al rozelor la adresa de pe bulevardul Mihai Viteazu.


Demersurile pentru salvarea Casei Muhle, monument istoric al Timişoarei ajuns într-un stadiu avansat de degradare după ce proprietarii, un cunoscut clan de romi din oraș, i-au demolat parţial acoperişul în 2012, continuă.

Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei a inițiat un proiect privind amenajarea unui muzeu al rozelor și a Casei Memoriale Muhle pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 3. Ideea a venit din partea societăţii civile, pentru că ceea ce s-a întâmplat cu Vila Muhle a mișcat opinia publică timişoreană. Cetăţenii au iniţiat proteste pentru a cere salvarea casei care a aparţinut florarului Wilhelm Muhle şi au fost ONG-uri care au mers şi mai departe, adresându-se instituţiilor abilitate să intervină în acest caz, chiar Ministerului Culturii, şi instanţei.

„În timpul protestelor din anii 2012 şi 2013 din faţa imobilului, a apărut ideea de casa memorială şi muzeu al rozelor. Lumea s-a entuziasmat la auzul acestei idei. Prin urmare, Liga Bănăţeană a procedat la strângerea de semnături în vederea susţinerii acestui proiect prin exproprierea imobilului. În acest an, lista de semnături a fost predată Asociaţiei Culturale Salvaţi Patrimoniul Timişoarei, care a depus la Consiliul Judeţean o cerere de declarare a utilităţii publice şi de demarare a exproprierii”, amintesc reprezentanţii Asociaţiei Culturale Salvaţi Patrimoniul Timişoarei.

Un proiect în acest sens a fost depus la Consiliul Județean Timiș şi urmează să intre în atenţia aleşilor judeţeni.

Consilierul judeţean Marius Martinescu a rezonat cu solicitarea Asociaţiei Culturale Salvaţi Patrimoniul Timişoarei şi a decis să depună un proiect de hotărâre de consiliu judeţean, care în mod normal ar trebui să intre pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din luna iunie 2015. Acest proiect prevede, printre altele: aprobarea demarării procedurilor pentru declararea utilităţii publice de interes local a proiectului „Casa Memorială Wilhelm şi Arpad Muhle şi Muzeul Rozelor” şi ulterior parcurgerea procedurii de expropriere a imobilului (casă şi teren aferent), situat la adresa din Municipiul Timişoara, Bd. Mihai Viteazul nr. 3 (…), aprobarea realizării documentaţiei pentru evaluarea imobilului (…), cu scopul unei juste despăgubiri a actualului proprietar – expropriator va fi Consiliul Judeţean Timiş”, mai explică iniţiatorii acestui demers.

Aceştia consideră că, având în vedere ceea ce simbolizează acest obiectiv în istoria urbei, aleşii judeţeni trebuie să aprobe proiectul.

Suntem de părere că, având în vedere valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică a imobilului, precum şi valoarea memorial-simbolică-istorică a familiei Mühle şi mai ales existenţa incontestabilă a utilităţii publice a proiectului propus, consilierii județeni NU AU VOIE să refuze aceasta propunere!!! Universitatea Politehnica din Timişoara, mai exact Facultatea de Mecanică, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii au fost construite pe terenul donat de Arpad Muhle (…) Avem nevoie în acest sens de sprijinul tuturor timişorenilor şi al celor care iubesc patrimoniul construit pentru a lupta împreună pentru acest frumos obiectiv, care ar fi cu siguranţă un atu în plus pentru candidatura oraşului nostru la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021”, au conchis reprezentanţii Asociaţiei Salvaţi Patrimoniul Timişoarei.

Reprezentanţii primăriei aşteaptă în continuare să vadă cum va fi tranşată problema în justiţie după ce l-au chemat în judecată pe proprietar. Autorităţile locale au cerut instanţei să îl oblige pe Ionel Stancu să aducă la starea iniţială imobilul de pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 3, să ia măsuri pentru punerea în siguranţă şi conservarea clădirii monument istoric.

A existat şi o propunere privind cumpărarea clădirii, dar a fost respinsă în consiliul local.

În ce stadiu este procesul? Primăria a câştigat în primă fază, a pierdut ulterior şi se aşteaptă încă judecarea cauzei.

În iunie 2014 a fost admisă acţiunea civilă formulată împotriva proprietarului, acesta fiind obligat la aducerea la starea iniţială (…) şi la luarea măsurilor de punere în siguranţă şi conservare a imobilului în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În caz contrar, instanţa a autorizat instituţia noastră la executarea acestor lucrări pe cheltuiala pârâtului. Împotriva acestei sentinţe a promovat apel pârâtul Stancu Ionel, solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii formulate. Tribunalul Timiş a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa atacată, respingând acţiunea promovată de către instituţia noastră (…) Împotriva acestei decizii am formulat recurs şi am câştigat la Curtea de Apel în data de 3 iunie 2015, instanţă care a casat hotărârea şi a retrimis spre judecare Tribunalului Timiş această cauză. Dosarul Casa Muhle rămâne unul esenţial pentru Primăria Municipiului Timişoara, pe de o parte pentru valoarea monumentului, care trebuie readus la starea iniţială, dar şi pentru încercarea de a stabili un precedent pozitiv pentru alte monumente”, spune viceprimarul Dan Diaconu.
Articole pe aceeași temă:

Alesii au votat: nu vor sa cumpere Casa Muhle. Primaria propune CJT-ului exproprierea

Primaria Timisoara a pierdut, la tribunal, procesul pentru salvarea Casei Muhle



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor