Programul de Pasti al principalelor unitati comerciale si casierii din Timisoara

De M. Hoster
1Comentariu
Programul de Pasti al principalelor unitati comerciale si casierii din Timisoara
Programul de Pasti al principalelor unitati comerciale si casierii din Timisoara
La finalul acestei săptămâni şi la începutul săptămânii viitoare furnizorii de utilităţi, principalele magazine, supermarket-uri şi hypermarket-uri, dar şi băncile şi transportul pe cale ferată vor avea programul adaptat sărbătorilor pascale. Vedeţi cum vor fi deschise casieriile şi magazinele în următoarele zile.

Majoritatea magazinelor au program special cu ocazia Paştelui. Astfel, la Selgros, în data de 14 aprilie se va lucra între orele 6 şi 16, în 15 va fi închis, iar pe 16 aprilie va fi program între orele 7 şi 22.

La Iulius Mall, sâmbătă, 14 aprilie, magazinele se deschid la 10 şi se închid la ora 18, duminică, în ziua de Paşte, va fi închis, iar luni programul de lucru va fi de la ora 12 la 22.

Le Real Hypermarket programul va fi nonstop în zilele de joi şi vineri, sâmbătă magazinele se vor închide la ora 20, pentru ca duminică să fie închis. Luni, toate unităţile Real se vor deschide la ora 8.

În ceea ce priveşte Metrou Cash & Carry, pe data de 14 aprilie închidere va avea loc la ora 16.00 (toate magazinele), în 15 aprilie va fi închis, iar în 16 aprilie va fi deschis de la 8 la 16 (toate magazinele). Începând cu 17 aprilie va fi program normal.

La Kaufland, în ziua de sâmbătă va fi program de la ora 7 la 18, iar duminică va fi închis. Luni se va lucra între orele 9 şi 16.

Unităţile Billa vor fi deschise sâmbătă între orele 8 şi 21, duminică vor fi închise, iar luni vor avea program între orele 7 şi 22.

La Lidl, sâmbătă, 14 aprilie, va fi program normal, duminică, 15 aprilie va fi închis, iar luni, 16 aprilie – orar normal de duminică.

La Penny Market programul va fi până la ora 22, inclusiv sâmbătă, în prima zi de Paşti va fi închis, iar luni magazinele vor fi deschise până la ora 20.

 

Luni e zi nebancară

În ceea ce priveşte băncile comerciale acestea nu vor avea program de lucru în zilele de duminică, 15 aprilie, respectiv luni, 16 aprilie, prima zi a săptămânii viitoare fiind declarată zi nebancară de către Banca Naţională a României.

 

La Colterm, două zile fără casierii

Cu ocazia sărbătorilor de Paşte, la societatea de termoficare Colterm Timişoara birourile de relaţii cu publicul, precum şi casieriile societăţii, vor fi închise în zilele de 16 şi 17 aprilie 2012. Dispeceratul Colterm va funcţiona normal, în regim non-stop, inclusiv în zilele de sărbători, putând fi apelat la numărul de telefon  0256/ 494133.

 

Oficiiile poştale rămân închise luni

Poşta Română îşi adaptează programul sărbătorilor pascale. În prima zi de luni după Paşti oficiile poştale vor rămâne închise. Pentru a nu apărea întârzieri sâmbătă, 14 aprilie, Poşta va distribui întreaga gamă de trimiiteri, interne şi internaţionale.

Ţinând cont de traficul mare de trimiteri poştale înregistrat în perioada Sărbătorilor Pascale, precum şi de apariţia presei în această perioadă, programul de lucru al subunităţilor poştale va fi adaptat perioadei Paştelui. Astfel, în ziua de 14 aprilie 2012 program oficiilor poştale va fi unul normal pentru o zi de sâmbătă. În ziua de 16 aprilie 2012 toate oficiile poştale şi subunităţile poştale subordonate acestora vor fi închise.

Pentru încadrarea în timpii de circulaţie aferenţi trimiterilor poştale, în ziua de sâmbătă 14 aprilie 2012, se vor distribui şi trimiterile de corespondenţă interne şi internaţionale, simple şi înregistrate, precum şi avizele pentru colete poştale.

 

CFR Călători îşi modifică programul cu ocazia Paştelui Ortodox

În perioada Paştelui Ortodox compania CFR călători va avea un program special. Vor fi suplimentate o serie de trenuri cu vagoane în plus, în timp ce alte garnituri vor fi anulate în această perioadă. Efectele se vor simţi în perioada 12 – 17 aprilie.

În ceea ce priveşte Regionala Timişoara, la unele trenuri de rang superior vor fi adăugate vagoane în plus, inclusiv cuşetă. Totodată, în perioada 14 – 16 aprilie, când traficul de călători se va diminua, vor fi anulate unele trenuri de rang superior, InterRegio, precum si unele trenuri Regio. În ceea ce priveşte trenurile suplimentare, acestea nu au fost adăugate şi pe relaţia Timişoara.

Referitor la cele anulate, iată care vor fi acestea: Intercity Bucureşti Nord – Timşoara (anulate în 16 aprilie), Timişoara Nord – Baia Mare (anulat în 14 şi 15 aprilie), Baia Mare – Timişoara Nord (anulat în 15 şi 16 aprilie), două trenuri pe ruta Timişoara Nord – Sibiu (anulate în 15 aprilie), două trenuri pe Sibiu – Timişoara Nord (anulat în 15/16 aprilie, respectiv pe 16 aprilie), Timişoara Nord – Reşiţa Sud (anulat în 15 aprilie), Reşiţa Sud – Timişoara Nord (anulat în 16 aprilie).

CFR Călători recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la numărul de telefon 021/9521 sau online pe www.cfrcalatori.ro.

 

Casieriile Enel, închise în prima zi după Paşti

Plătiţi-vă factura de electricitate în timp util. În perioada Sărbătorilor Pascale, punctele de lucru Enel şi casieriile Enel Energie din judeţul Timiş vor fi închise luni, 16.04.2012, zi liberă legală. Acestea vor fi redeschise în data de marţi 17 aprilie, având programul obişnuit de lucru.

Clienţii Enel Energie care doresc să îşi achite factura de energie electrică în această perioadă pot utiliza modalităţile alternative de plată.  

Factura se poate plăti şi în numerar, în magazinele care au afişată sigla Pay Point sau Payzone, benzinăriile OMV, prin Westaco, automatele de încasare ROBO ale BRD Groupe Societe Generale, BNA ale Unicredit Ţiriac, Rompay, Oficiile Poştale, băncile partenere.

De asemenea, poate fi utilizată reţeaua de ATM–uri (bancomate) de la Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale, CEC Bank, ING Bank, UniCredit Ţiriac Bank (folosind orice card bancar), Piraeus Bank Romania, Bancpost, Banca Transilvania, Garanti Bank.

Prin debit direct factura de electricitate se poate plăti la ING Bank, Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale, Citibank, CEC Bank, Piraeus Bank Romania, Banca Italo Romena, OTP Bank, Raiffeisen Bank, Alpha Bank, Bancpost, Banca Transilvania, Unicredit Ţiriac Bank.

Cei care utilizează Internetul pentru plata facturilor pot utiliza această opţiune şi prin intermediul serviciilor Fastbanking – Bancpost, Click 24 Banking – BCR, BRD-Net şi BRD@ffice – BRD, Internet Banking – CEC Bank, Citibank Online – Citibank, Home Bank – ING Bank, Online Banking şi BusinessNet – Unicredit Ţiriac Bank, Raiffeisen Online – Raiffeisen Bank, Piraeus Online Banking – Piraeus Bank Romania, Banca Transilvania, Alpha Bank, INTESA SANPAOLO Bank prin intermediul noii aplicaţii de Internet Banking I-B@nk.

O ultimă variantă este viramentul bancar la sediul Citibank, Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale, Banca Comercială Română, ING Bank, Unicredit Ţiriac Bank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, Garanti Bank, Bancpost, CEC Bank, Piraeus Bank Romania, Intesa SanPaolo Bank.

Pentru a afla informaţii despre consumul de energie, facturile şi plăţile efectuate, clienţii Enel Energie şi Enel Energie Muntenia pot apela gratuit InfoEnel la telefon 0800 07 08 09 sau pot accesa pagina de web www.enel.ro secţiunea My Enel.

Pentru perioada în care nu este prevăzut program cu publicul, nu se vor face preavizări sau deconectări de la reţeaua de energie electrică. Serviciul Telecitire va fi funcţional.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor