Programeaza-ti nunta de vis, in acest week-end, la Iulius Mall Timisoara

Reactualizat la:
4Comentarii
Programeaza-ti nunta de vis, in acest week-end, la Iulius Mall Timisoara

Aproape o sută de expozanţi sunt prezenţi, cu oferte atractive pentru logodnicii care doresc să-şi construiască o viaţă împreună, la Târgul de Nunţi de la mall, de vineri până duminică. De la fotografi şi cameramani la firme care pun la dispoziţia clienţilor o ofertă completă de organizare a nunţii, viitorii miri au de unde alege. Trei niveluri ale Iulius Mall abundă în oferte. Vizitatorii pot găsi aranjamente pentru mese, o mulţime de rochii de mireasă, care acoperă un spectru larg de preferinţe, costume pentru miri, torturi pentru noaptea nunţii, restaurante, servicii de sonorizare şi audio-video şi chiar oferte pentru luna de miere destinate proaspeţilor însurăţei.

Florile şi fructele sunt nelipsite de la masa nuntaşilor. Nu există o culoare anume pentru aranjamentele meselor, specifică anului 2011, pentru că expozanţii oferă un spectru larg de variante: alb cu roşu, auriu cu maro, violet, albastru etc. Nici sistemele de sonorizare nu lipsesc, echipamentele profesionale îi aşteaptă pe viitorii miri să aleagă pachetul cel mai convenabil. Preţurile pleacă de la câteva sute de euro şi pot ajunge la peste o mie de euro, dacă sunt clienţi care doresc lumini speciale, fum şi alte efecte. Aceleaşi tarife se găsesc şi la studiourile foto-video. De la 300-400 de euro pentru filmat, fotografiat şi pus pe DVD şi pozele într-un album, la 700-800 de euro pentru mirii care doresc fotografii artistice, album plasticat, efecte speciale pe DVD-urile cu nunta, peste o mie de poze ş.a.m.d.

Viitoarele mirese au de ales dintr-o gamă variată de rochii la Iulius Mall. Comercianţii prezenţi în aceste zile la Târgul de Nunţi mizează pe dorinţa domnişoarelor de a-şi căuta rochia visată şi le oferă sute de rochii să probeze. Preţurile pornesc, şi în acest caz, de la 1.300-1.400 de lei şi trec de 5.000 de lei.

De la târgul de nunţi nu lipsesc nici ofertele cofetăriilor. Torturi în diverse forme şi ingrediente, create cu imaginaţie de cofetari, fură privirile trecătorilor. Preţurile pornesc de la câteva sute de lei şi pot trece lejer peste o mie de lei, în cazul nunţilor cu foarte mulţi invitaţi.

Cei care au gânduri de nuntă pot vizita târgul de vineri până duminică, între orele 10.00-22.00. În 2011, mirii nu trebuie decât să spună „DA” şi bineînţeles să aibă bani puşi deoparte pentru marele eveniment!

M.M. Hojda



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor