Program prelungit la Directia de taxe si impozite locale in data de 30 septembrie

Reactualizat la:
Program prelungit la Directia de taxe si impozite locale in data de 30 septembrie
CLUJ-NAPOCA. Datorită faptului că data de 30 septembrie 2009 este ultimul termen scadent la plata impozitelor şi taxelor locale, Primaria municipiului Cluj-Napoca anunta prelungirea programului de încasare la ghiseele proprii ale Direcţiei de taxe si impozite locale din Piata Unirii nr. 1-3.

Astfel, miercuri, 30 septembrie, cei care doresc sa isi plateasca impozitul, o vor putea face intre orele 8.30-18.00. Impozitele/taxele locale se plătesc anual, în două tranşe egale, iar termenele de plată sunt 31 martie şi 30 septembrie, pentru sumele din anul în curs, excepţie făcând taxa de reclamă şi publicitate, taxa hotelieră, taxa pe vehicule lente şi impozitul pe spectacole. Impozitele/taxele locale se mai pot achita la sediul primăriilor din Mărăşti , Iris (Luni, Marţi, Miercuri între 8:30-14:30, joi 8.00-16:00, vineri 8.00-13:00), Mănăştur (Luni, Marţi, Miercuri între 8.00-15:30, Joi 8.00-17:30, Vineri 8.00-14:30), Someşeni (Luni, Marţi, Miercuri între 8:30-14:00, Joi 8.00-15:30, Vineri 8.00- 12.30, Grigorescu (Luni, Marţi, Miercuri între 8.00-15:00, Joi 8.00-17.00,Vineri 8.00-14.00), Zorilor (Luni, Marţi, Miercuri între 8.00-15:00, Joi 8.00-17.00, Vineri 8.00-14.00), prin ordine de plată.

Persoanele fizice care dobândesc bunuri impozabile (clădiri, terenuri, mijloace de transport) au obligaţia conform Codului fiscal să declare în termen de 30 zile bunul respectiv, în vederea calculării şi achitării impozitului. Declararea peste termen constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. În cazul în care intervin modificări de natura celor care conduc la modificarea cotelor părţi de proprietate, schimbarea domiciliului, divorţul sau decesul unuia dintre beneficiarii scutirii, au obligaţia să anunţe la serviciul persoane fizice prin registratură camera 15, zilnic între orele 8.30-16.30 sau la inspectorul de sector, camerele 4 sau 5 în termen de 30 zile de la producerea modificării. Cei care deţin un mijlocul de transport şi doresc scoaterea din evidenţa fiscală vor prezenta radierea la cerere de la Poliţie, o declaraţie pe proprie răspundere prin care vor declara că maşina a fost dezmembrată şi vor achita la zi taxa datorată. Cei care nu mai deţin fizic maşina – vor veni la sediul primariei pentru a da o declaraţie pe proprie răspundere,la care vor anexa o copie după actul de identitate, documentul prin care au înstrăinat maşina, radierea de la poliţie şi vor achita la zi contravaloarea taxei auto. Cei cărora le-au fost ridicate autovehiculele urmare acţiunilor de ridicare a autovehiculelor abandonate sunt aşteptaţi la sediul Direcţiei de impozite şi taxe locale – pentru a prezenta dovada de ridicare eliberată de către Serviciul Control, Protecţia Mediului şi Igienizare .

 




Regulament de plasare a anunturilor