Program incarcat de Ziua Copilului, la Timisoara. Se anunta galagie mare in Parcul Copiilor

De Roxana Deaconescu
Program incarcat de Ziua Copilului, la Timisoara. Se anunta galagie mare in Parcul Copiilor
© Tion: Program incarcat de Ziua Copilului, la Timisoara. Se anunta galagie mare in Parcul Copiilor (foto: arhiva)
Mii de prichindei sunt așteptați, miercuri, de 1 iunie, în Parcul Copiilor „Ion Creangă”. Se anunță o zi extrem de încărcată, atât pentru copii, cât și pentru părinți sau bunici.

Vor fi plimbări cu barca de rafting pe Bega, muzică populară în Parcul Rozelor, iar în Parcul Copiilor vor fi instalate o mulțime de echipamente de joacă: un leagăn uriaș, slackline, tiroliene. De asemenea, micuții sunt așteptați și la slalom nautic, curse cu biciclete, cu carturi, dar și la un program de zumba, precum și la spectacole de teatru. În Parcul Rozelor va fi un spectacol de muzică populară, iar pe scenă va urca Andreea Voica. Reprezentanții primăriei încă nu știu ce modificări va suferi programul în cazul în care se strică vremea.

Startul distracției se dă miercuri, 1 iunie, de la ora 10.

Programul primăriei:

Parcul Copiilor
10-14 – IPJ Timiş a pregătit o prezentare a tehnicii şi a mijloacelor auto din dotare, un stand de informare pentru toate categoriile de cetăţeni prezenţi la eveniment, cu predilecţie pentru tânăra generaţie, cu tematică de prevenire antiinfracţională şi antivictimală în mediul școlar, precum şi demonstraţii de arte marţiale ale copiilor de la A.S. Timpolice şi Yguana Fight Team Timişoara.

10-21 – Face painting (n.r. pictură pe față), modelaj cu baloane, surprize oferite de mascote, discotecă în aer liber şi multe alte surprize pregătite de clovnii din Echipa Hazliţilor şi de cei din Echipa Veselă Timişoara.

10-21 – Atelier de creaţie vestimentară cu Elena Mazăre

10-21 – Club Sportiv Junior Adventure. Echipa Junior Adventure este formată din instructori români, cărora li s-au alăturat colegi din Austria, Germania, Olanda şi Danemarca, pentru a monitoriza şi coordona următoarele activităţi:

  • Leagăn uriaş sau „păianjenul agăţat”. Copiii, aflaţi în ham, sunt asiguraţi pe o coardă montată într-un copac. Se pot balansa şi învârti, iar coarda are o lungime de aproximativ 8 metri.
  • Slackline sau „Pisica pe fir” şi arbalete. Copiii traversează în picioare, pe o bandă flexibilă aflată la aproximativ 50 cm de sol, distanţa dintre doi copaci. Este un exerciţiu la care sunt asistaţi de un monitor, care îi menţine în echilibru şi îi îndrumă pentru atingerea obiectivului.
  • La „indienii ţintaşi”, copiii, sub îndrumarea unui monitor, învaţă să tragă cu arbaleta pe un teren special amenajat şi bine delimitat.
  • Plimbare cu barca sau „slalom nautic” – Un instructor atestat în sporturi nautice îi va echipa pe copii cu veste de salvare şi vâsle, apoi se va îmbarca cu ei şi vor parcurge împreună un traseu pe Bega, cu barca de rafting.
  • Jocul cu mingea sau „Mută oul în alt cuib!” – Membrii echipei vor trebui să se coordoneze şi să lucreze împreună pentru a muta o minge de pe un stâlp pe altul, aflat la câţiva metri distanţă. Mingea e transportată pe un cerc metalic, dirijat cu ajutorul a 5 până la 12 cordeline de 2 m.
  • „Obstacolele voinicilor”. Acest joc presupune parcurgerea unui traseu cu obstacole şi încercări la care vor fi supuşi de la 2 până la 5 concurenţi deodată, iar cel care va ajunge primul la final va dobândi jumătate din împărăţie… Obstacolele constau în mers pe papainoage, salt peste groapa cu crocodili, trecerea prin întuneric, săritul ca mijloc de deplasare şi multe alte surprize.
  • Două tiroliene sau „Veveriţa zburătoare”. În condiţii de maximă siguranţă, sub supraveghere tehnică, cei mici vor putea traversa aerian, pe coardă, o distanţă de aproximativ 30 m, între doi copaci. Pentru mai multă distracţie, vor fi montate două tiroliene.
  • Atelierul de Artă şi Face painting va fi un loc unde mânuţe îndemânatice desenează, colorează, decupează şi lipesc pe tot felul de materiale şi obiecte. Aici este locul ideal ca cei mici să îşi valorifice imaginaţia, creativitatea şi îndemânarea sub îndrumarea unui specialist. Rezultatul final: obiecte de artă răsplătite cu laude şi expuse de părinţi la loc de cinste.
  • Carturi şi curse cu biciclete fără pedale. Pentru cei care sunt nerăbdători să îşi testeze viteza de reacţie au fost pregătite mai multe carturi şi biciclete fără pedale, ce vor putea fi folosite într-un perimetru bine determinat.

11 – Zumba pentru copii.

10-20 – Asociaţia Puppet Mania va organiza repetiţii de teatru interactive cu public, workshopuri de mers pe picioroange, jocuri interactive pentru copii cu jucării din lemn, dans medieval – horă și jocuri medievale de societate, precum şi construirea decorului pentru spectacolul de seară, jocuri și concursuri în labirintul din Parcul Copiilor. La ora 21, pe platoul din parc va începe spectacolul Cavalerul din Cetatea Florilor, dedicat copiilor.

10-21 – Club Sportiv Leii Timişoarei organizează un atelier de creaţie, cu activităţi principale de învăţare a tehnicilor de confecţionare a brăţărilor, figurinelor din baloane şi figurinelor – modelino.

12 – În zona căsuţa de pe deal, Formaţiunea SALVO va prezenta activităţi interactive pentru copiii de toate vârstele, ateliere specifice situaţiilor de urgenţă: acordarea primului ajutor, salvări de la înălţime/tiroliană, prezentarea echipamentelor şi a tehnicii din dotarea echipelor.

12-13 – Teatrul Merlin şi Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul UVT vor pune în scenă opera pentru copii Hansel și Gretel.

Teatrul de Vară – Parcul Rozelor

14-21 – Târg de grădiniţe

17 – Muzică ușoară și dans modern cu formațiile „Reflex”, Școala de balet și dans „Denisse” și „Dance with me”.

18 – Tablou coregrafic: dansuri populare românești și ale naționalităților conlocuitoare, în interpretarea copiilor de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Grădinița germană „Franz Lukas” din Timișoara, Școlile Generale din Dudeștii Noi, Vermeș, Moravița, Sânpetru Mare și a ansamblurilor „Mladost” și „Bobita” din Timișoara.

19 – Muzică ușoară, dans modern și popular cu grupurile „Flores”, „Torent” și „Hora Timișului” ale Palatului Copiilor din Timișoara.

20 – Cântece și dansuri populare cu Ansamblul „Pusta Banatului”.

20.30 – Formațiile de copii și tineret ale Ansamblului „Timișul” şi recital Andreea Voica.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase