Învăţarea continuă ar trebui să fie parte din viaţa oricărui profesor. Această idee a stat şi la baza deciziei creării proiectului intitulat „Zece pentru educaţie”.
„Ne propunem ca într-un interval de o săptămână, prin catedra de Ştiinţele Educaţiei din cadrul UVT, să organizăm zece workshop-uri adresate cadrelor didactice din domeniul preuniversitar. Vor participa peste 250 de persoane, vor fi zece teme distincte, la finalul cărora să avem zece soluţii. Specializarea permanentă în cursul vieţii, e ceva normal, să vedem cum putem avea continutate. Aceste workshop-uri sunt organizate gratuit. La finalul pregătirii se va acorda un certificat de absolvire. Iniţial, proiectul a fost gândit pentru judeţul Timiş, dar am acceptat şi persoane din alte judeţe”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest Timişoara.
Şeful universităţii timişorene vorbeşte despre existenţa în sistem a unui model învechit de predare, fără existenţa unui dialog cu elevii.
„Sistemul de învăţământ romînesc e greşit din start, noi rămânem la acele lucruri învăţate de către dascăli, sistem prin care noi ne propunem să descoperim erorile şi de a le rezolva. Pixul roşu ne caracterizează. Noi ar trebui să găsim ce e bine şi să prmovăm acest lucru. În continuare, predăm cu spatele la clasă scriind pe tablă, nu comunicând cu elevii”, a mai declarat Pirtea.
Aura Danielescu, inspector general şcolar pe Timiş, apreciază aceste cursuri şi spune că se vor dovedi utile, special pentru ca profesorii să se adapteze cerinţelor actuale de dezvoltare a tinerilor.
„E un concep nou, un model pe care îl vom continua, unul de bună practică. Se va potrivi ca o mănuşă, avem nevoie să ne adaptăm cerinţelor actuale, lucrăm cu elevi ai prezentului, nu ai trecutului. E un minus al sistemului că nu reuşim să răspundem nevoilor de dezvoltare al elevilor. Ei nu vin cu plăcere la şcoală. Workshopurile vor găsi soluţii pentru aceste probleme”, a declarat Aura Danielescu
Personalul didactic autohton actual porneşte din start cu un handicap faţă de elevi, tinerii actuali fiind mult mai educaţi şi mai adaptaţi mediului actual, încă înainte de a ajunge la şcoală, mai spune rectorul timișorean.
„Romania are infrastructură de învăţământ din secolul 19, profesori de secolul 20 şi elevi de secolul 21. Nu se pune problema ca şi cum cadrele didactice nu cunosc. Profesorii au un mic handicap, copiii vin deja învăţaţi de mici cu device-uri, cu o limbă străină. Iar la cadrele didactice aceasta este mai greu de realizat, de acumulat”, a mai spus Pirtea.
Simona Sava, şefa catedrei de Ştiinţele Educaţiei, spune că programul a fost gândit special pentru a ajuta la dezvoltarea şi adaptarea corpului profesoral actual.
„Ne-am gândit la profesori în primul rând. Am vrut să vedem nevoile lor de calificare. Elevii sunt tot mai mult demotivaţi, au rezultate slabe. Fără un cadru didactic motivat, deschis, nu putem avea un copil bun, bine pregătit. De aici am pornit această iniţiativă. Vorbim de comunităţi de învăţare, învăţăm unii de la alţii, pentru că noi pregătim cadre didactice. Interesul cel mai mare este pentru workshop-ul pe predare, ceea ce arată că profesorii sunt interesaţi de dezvoltare profesională, şi pe cel de violenţă şcolară şi pe combaterea acesteia”, a declarat Simona Sava.
Pe lângă profesorii din Timiş vor fi prezente cadre didactice din Mehedinţi, Arad, sau Hunedoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!