Profesorii se pregătesc de grevă generală?

4Comentarii
Profesorii se pregătesc de grevă generală?
Timiş - Dascălii vor vota ce formă de protest îşi doresc să adopte! Săptămâna viitoare, cele patru federaţii reprezentative din învăţământ îşi chestionează membri cu privire la următorul pas care ar trebui făcut în negocierile cu Guvernul.


Sătui de promisiuni, tergiversări şi
mitinguri inutile, profesorii iau
atitudine şi propun măsuri mult mai grave:
boicotarea susţinerii tezelor cu subiect unic
şi a examenelor din
învăţământul preuniversitar
şi superior şi chiar greva
generală. „Am ajuns la concluzia că
pichetările şi mitingurile sunt aproape
inutile. Greva generală în
schimb poate va avea rezultatul dorit
”, ne-a
spus Marian Uţă, preşedintele
Sindicatului Preuniversitar Timiş. Aceste
măsuri ar trebui să îi
îngrijoreze mai ales pe elevi
şi studenţi, care se pot trezi că se
prezintă la teste şi examene şi… nu
are cine să îi evalueze!


Dacă se va ajunge până la
boicotarea examenelor, asta înseamnă că
profesorii nu se vor prezenta la
comisiile de evaluare
”, a adăugat
Uţă. Pentru elevii şi
studenţii din anii terminali, problema este cu
atât mai gravă, deoarece ar putea ajunge
să îşi susţină examenele abia
după rezolvarea conflictului dintre Guvern şi
dascăli.

Profesorii sunt nemulţumiţi
în special de refuzul aplicării Legii
221/2008, dar şi de reducerea sporurilor,
dorinţa de descentralizare a
învăţământului
preuniversitar, care consideră că ar avea
efecte dezastruoase, noile planuri – cadru pentru
învăţământul liceal şi
bugetul auster pe care l-a primit cercetarea, cu 70%
mai mic decât în 2008.
Săptămâna viitoare, salariaţii din
învăţământ vor fi
consultaţi printr-un referendum şi vor alege
viitoarea formă de protest.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor