Profesorii fug de şcolile de la sate

Reactualizat la:
Profesorii fug de şcolile de la sate
Mai puţin de jumătate din posturile didactice pe care profesorii se puteau titulariza, în urma concursului din iulie, au rămas neocupate.

Profesia de cadru didactic devine neatractivă, mai ales când postul este la o şcoală de la ţară. Din cele 10.642 posturi titularizabile au fost ocupate 4.829, aproape 3.000 (2916) la şcolile şi liceele din urban şi 1.913 din mediul rural. La repartizarea computerizată a candidaţilor, care au obţinut media 7,00 – de titularizare – au participat 8.977 de cadre didactice, care înseamnă 67,83% din numărul total al celor care au obţinut media de titularizare. Au acceptat postul 4.829 de dascăli.

În judeţul Timiş, din cele 434 de posturi libere au fost ocupate 279, majoritatea în mediul urban. Singurele posturi nerâvnite în oraş au fost cele de la liceele baptiste şi penticostal ca şi cele de la şcolile Waldorf sau ale minorităţilor naţionale. Motivul pentru care aceste posturi au rămas libere în oraşele din Timiş este legat de aprobările speciale pe care ar fi trebuit să le aibă candidaţii pentru a lucra în aceste şcoli. Cele mai puţin atractive au fost posturile titularizabile din Argeş, iar Călăraşiul este judeţul în care s-au ocupat cele mai multe posturi din cele oferite (93,07%).

Sursa: Antena3



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor