Profesorii din Timis sunt incurajati sa predea interactiv

1Comentariu
Profesorii din Timis sunt incurajati sa predea interactiv
Dascălii timişeni sunt îndemnaţi să-şi ţină orele într-un mod interactiv. Primul pas făcut în această direcţie a fost făcut marţi, când au fost organizate două lecţii demonstrative la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara, iar inspectorii şcolari au fost prezenţi acolo pentru a vedea cum se desfăşoară activităţile la clasă.

„Am dorit să prezint inspectorilor de specialitate faptul că o oră cu noile tehnologii este mult mai atractivă decât predarea clasică. În plus, permite o acumulare mult mai rapidă a informaţiilor de către elevi”, spune Marin Popescu, inspectorul şcolar general din Timiş. El a menţionat că inspectorii de sector vor merge în judeţ, pe parcursul acestui an, şi îi vor încuraja pe dascăli să organizeze astfel de ore la nivelul fiecărui sector, apoi la nivel de unitate de învăţământ, pentru ca, pe viitor, cadrele didactice să-şi susţină orele într-un mod cât mai interactiv.

„Avem calculatoare în toate unităţile şcolare din Timiş. Profesorii ar trebui să se folosească de ele în activitatea de predare, mai ales că peste 80% dintre ei ştiu să utilizeze computerul. Elevii, mai ales cei mai mici, sunt foarte receptivi la acest gen de activitate. Noi trebuie să le-o insuflăm”, a mai explicat Popescu. În ceea ce priveşte şcolile în care există calculatoare, dar nu există conexiune la internet, inspectorul general a specificat că fiecare director de unitate şcolară trebuie să-şi gestioneze resursele, astfel încât elevii să beneficieze de toate condiţiile. „Interacţiunea sau combinaţia dintre tradiţional şi tehnologia nouă reprezintă un ideal de desfăşurare a activităţii unui profesor”, afirmă Popescu. El recunoaşte că iniţiativa vine în urma faptului că dascălii timişeni nu utilizează noile tehnologii, precum smart board-ul sau computerul la orele de curs.

M.M. Hojda



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor