Profesorii ameninţă din nou cu proteste!

5Comentarii
Profesorii ameninţă din nou cu proteste!
Federaţiile sindicale din învăţământ i-au trimis vineri o scrisoare deschisă premierului Emil Boc, în care îşi exprimă adânca nemulţumire faţă de politica actualului guvern.


Profesorii au mai multe motive de nemulţumire.
În primul rând, dascălii susţin
că au aşteptat zadarnic creşterile
salariale apobate prin Legea 221 din 2008, ba mai mult,
că Ordonanţa de urgenţă nr 1 din
2009 a decalat termenul stipulat pentru creşterea
salariilor cu încă o lună. De asemenea,
ei ar putea rămâne fără salariul
de merit, fără plata orelor suplimentare care
nu se pot compensa cu timpul liber corespunzător
şi fără premiul lunar din suma de 2% din
fondul de salarii sau sporul pentru condiţii
grele. Mai mult, nu vor mai beneficia nici de ajutorul
financiar pentru achiziţionarea de cărţi
sau programe educaţionale. Ei subliniază
că aceste măsuri au fost luate fără
consultarea federaţiilor sindicale şi
lansează un ultim apel la dialog, solicitând
în regim de urgenţă o
întâlnire cu şeful Executivului, cu
ministrul Finanţelor Publice şi cel al
Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Dacă primul-ministru nu va da curs
solicitării, profesorii ameninţă cu
reluarea protestelor suspendate în toamna anului
2008.

În Timiş, profesorii sunt în
expectativă


Şi în Timiş, profesorii au ajuns la
limita răbdării. „Noi practic nu am
încheiat niciodată conflictul, am avut doar
un grad de înţelegere faţă de
guvernanţi. Mai mult, speram să găsim
în noua conducere un partener de dialog, dar
ne-am convins că sunt rău
intenţionaţi şi nu îşi
respectă angajamentul. Noi vom participa la toate
acţiunile de protest care se vor organiza,
alături de preuniversitari, dacă va fi
cazul
”, ne-a spus Ilare Bordeaşu,
preşedintele sindicatului Alma Mater pe zona de
vest. Ce înseamnă asta? Înseamnă
că ne putem aştepta la grevă,
pichetări ale Prefecturii şi la darea
în judecată a Guvernului. Până
una-alta, profesorii timişeni aşteaptă
rezultatele întâlnirii dintre
reprezentanţii lor şi primul-ministru, care
va avea loc, cel mai probabil, în acest weekend.

Taguri: , , ,


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor