Procuror care a trimis în judecată dosarul Revoluției: Era necesar un moment în care să se spună lucrurilor pe nume

De Adrian Panduru
6Comentarii
Procuror care a trimis în judecată dosarul Revoluției: Era necesar un moment în care să se spună lucrurilor pe nume
© foto: Adrian Panduru/Tion
La dezbaterea pe tema Justiției care are loc luni la Timișoara, unde participă și procurorul general al României, Augustin Lazăr, se discută și despre dosarul Revoluției, care a fost trimis în judecată după aproape 30 de ani.

Procurorul Cătălin Pițu, prezent la dezbaterea de la Timișoara, este cel care s-a ocupat îndeaproape de dosarul Revoluției, alături de colegii săi de la Secția Militară a Parchetului General.

„Au fost reținute conduitele tuturor faptelor de decizie, am stabilit cine, în opinia mea, se face vinovat pentru săvârșirea crimelor împotriva umanității și am dat o soluție în consecință. Nu putem intra în detaliile acestui dosar, deoarece el se află în fața judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în camera preliminară. Este un dosar unic, o combinație între drept penal și istorie. Un moment istoric unic, irepetabil, de o complexitate ieșită din comun. A fost greu, dar a fost și frumos. Mi-a plăcut să lucrez la acest dosar, am dat tot ce am avut eu mai bun din punct de vedere al cunoștințelor despre drept și istorie. Era necesar un astfel de moment în care să se spună lucrurilor pe nume așa cum au fost ele, cu bune și cu rele, cu toate tragediile care au fost atunci, cu toate minciunile, manipulările, diversiuni, unde au participat și persoanele trimise în judecată pe data de 5 aprilie”, a spus Cătălin Pițu la Timișoara.

Secția Parchetelor Militare a trimis la începutul lunii aprilie instanței rechizitoriul în dosarul Revoluției din 1989.

„Procurorul Pițu a lucrat peste orele de program. Colegii care au lucrat acolo au manifestat o imparțialitate deosebită și au fost foarte preocupați de a edifica probele pentru a realiza un mare tablou al evenimentelor. În decursul anilor, colegii noștri au strâns piesele de puzzle. Colegii noștri au reprezentat o echipă de cea mai înaltă elită prin care au reușit să-și obțină cooperarea instituțiilor statului român, cooperarea la gradul cel mai înalt, cea mai profundă”, a spus procurorul general al României, Augustin Lazăr, la Timișoara.

În 21 decembrie 2018, procurorii Secţiei Militare din Parchetul General anunțau că Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil (Cico) Dumitrescu au fost inculpați în dosarul Revoluției, sub acuzația de infracțiuni contra umanității.

Articole pe aceeași temă:

Procurorul Augustin Lazăr, premiat la Timișoara: Nimeni nu va putea spune că am transmis un Minister Public supus corupției

Dosarul Revoluției din ’89 a fost trimis în judecată, după aproape 30 de ani



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor