Probleme cu apa in zonele Mircea cel Batran si Michelangelo

De A.S.
3Comentarii
Probleme cu apa in zonele Mircea cel Batran si Michelangelo
Reprezentanţii companiei Colterm anunţă din nou întreruperi în furnizarea apei calde, joi, în zona Mircea cel Bătrân din Timişoara. Întreruperi sunt anunţate şi vineri, pe mai multe străzi din zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci, din cauza lucrărilor care se realizează la viitorul pasaj subteran. Vedeţi în continuare dacă vă număraţi printre consumatorii afectaţi!

Astfel, joi, 8 august, între orele 08.00-15.00, cei de la Colterm spun că vor fi nevoiţi să întrerupă furnizarea apei calde de consum la Punctul Termic nr. 43A pentru finalizarea unor lucrări ce se efectuează la reţeaua termică.

„Vor fi afectaţi consumatorii care domiciliază în zona Mircea cel Bătrân de la nr. 41 până la nr. 66”, precizează purtătoarea de cuvânt a societăţii de termoficare, Laura M. Bondrilă.

De asemenea, vineri, 9 august, între orele 09.00-17.00, se va opri furnizarea apei reci pe bulevardul Corneliu Coposu şi pe străzile Barbu Iscovescu, Delfinului şi Aurelianus, anunţă reprezentanţii Aquatim. Întreruperea este necesară pentru realizarea lucrărilor de reabilitare care au loc la reţeaua de apă în zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci.

La reluarea alimentării este posibil ca apa să fie temporar tulbure în zonele afectate, dar cei de la Aquatim spun că perturbarea va fi de scurtă durată. Nu se recomandă folosirea apei în scopuri menajere până când nu se limpezeşte. Pentru sesizări şi reclamaţii puteţi suna la dispeceratul societăţii de apă-canal, care funcţionează non-stop, la telefon 0256-201.362.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor