Probleme cu apa calda, luni, in Timisoara

De T. Ex.
Probleme cu apa calda, luni, in Timisoara
Locuitorii din mai multe zone ale Timişoarei, printre care Circumvalaţiunii I, Mircea cel Bătrân şi Calea Şagului, vor rămâne luni fără apă caldă la robinete din cauza unor lucrări la reţelele şi punctele termice, anunţă reprezentanţii Colterm. Vedeţi dacă vă număraţi printre consumatorii afectaţi.

Astfel, luni, 23 iulie, între orele 8.00-18.00, se va opri furnizarea apei calde de consum la punctele termice nr. 30, 31, 34, 43M, 43A, 44 şi 46 din oraş pentru efectuarea unor lucrări pregătitoare în vederea realizării unor investiţii la reţeaua de transport a energiei termice.

„Vor fi afectaţi consumatorii din zonele Modatim, Fructus, Mircea cel Bătrân, Balta Verde şi Circumvalaţiunii I”, precizează purtătoarea de cuvânt a Colterm, Laura M. Bondrilă.

De asemenea, tot luni, dar între orele 9.00-13.00, se va întrerupe apa caldă de consum, iar apa rece furnizată prin instalaţia de hidrofor va avea presiune scăzută, la Punctul Termic nr. 83, pentru realizarea unor lucrări.

Vor avea de suferit, parţial, abonaţii de pe Calea Şagului şi cei de pe străzile Ana Ipătescu, Hărniciei, Gavril Musicescu, Onoarei, Plantelor, Sabinei, Viitorului şi Zarand, potrivit oficialilor Colterm.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor