Mulți elevi din Timișoara se transferă în clasa a 10-a și a 11-a de la școlile periferice sau tehnologice la cele teoretice sau cu renume. Acele școli de unde pleacă elevii rămân fără copii și le este din ce în ce mai greu să supraviețuiască, iar cele în care ajung sunt supra aglomerate și sunt nevoite, din lipsa spațiului, să recurgă la cursuri de după-amiază sau la căutarea altor spații de clasă.
„Este o migrație exgerată. Cele mai mari probleme sunt la migrațiile la clasa a 10-a și a 11-a. Dacă admiterea computerizată te trimite spre un liceu tehnologic este anormal să migrezi spre liceele teoretice, noi pierdem elevi de la liceele tehnologice care merg spre cele teoretice. Vin sute de elevi spre aceste licee. Colegiul Național Bănățean a avut și 200 de cereri de transfer, este o cutumă, o obișnuință, vin în clasa a 9-a la un liceu tehnologic, după care se transferă”, spune Aura Danielescu, inspector școlar general de Timiș.
Acest fenomen a fost oarecum stopat de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș, în sensul că nu doar doi elevi din fiecare clasă pot obține transferul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!