Pro Democraţia observă alegerile… în regim de avarie

2Comentarii
Pro Democraţia observă alegerile… în regim de avarie
Asociaţia Pro Democraţia a hotărât să observe alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat doar cu echipe mobile. Reprezentanţii APD anunţă că au luat decizia de a monitoriza scrutinul „în regim de avarie” în semn de protest faţă de dispreţul pentru transparenţa şi corectitudinea acestuia.

Duminică, în ziua votului pentru parlamentare, Pro Democraţia, asociaţia care a vegheat până acum la corectitudinea desfăşurării proceselor electorale, va observa alegerile cu o misiune redusă, formată doar din echipe mobile de observatori. „APD protestează astfel faţă de decizia Biroului Electoral Central prin care se îngrădeşte în mod flagrant activitatea observatorilor şi jurnaliştilor în secţii, dar şi faţă de refuzul Curţii de Apel Bucureşti de a judeca de urgenţă solicitarea APD de anulare a Deciziei 47/D. Prin menţinerea termenului de judecată iniţial, stabilit pentru 2 decembrie, Curtea de Apel Bucureşti nu face decât să se eschiveze de la luarea unei decizii în cazul cererii formulate de APD…”, consideră reprezentanţii Pro Democraţia. Asociaţia condamnă public şi atitudinea partidelor politice reprezentate în BEC, care au fost de acord cu decizia, dar şi lipsa de transparenţă a BEC în cazul refuzului de a face publice voturile individuale ale membrilor săi pentru toate deciziile luate. Cei de la APD reclamă că, având un astfel de cadru legislativ şi instituţional, capacitatea observatorilor independenţi şi a mass-media de a observa corectitudinea alegerilor este extrem de limitată. Rămâne de văzut cum vor decurge lucrurile în ziua votului…



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor