Prins pentru a cincea oara furand plante din scarile de bloc

De T.E.X.
Prins pentru a cincea oara furand plante din scarile de bloc
Un bărbat de 53 de ani din Bacău a fost prins pentru a cincea oară furând plante din scările de bloc din Timişoara. Individul a fost depistat de poliţiştii locali la finele lunii trecute, în timp ce transporta un ficus prin Piaţa Libertăţii, şi a fost predat Secţiei 1 pentru continuarea cercetărilor, dar acum a recidivat.

Agenţii locali l-au prins din nou pe Constantin C., luni după-amiaza, după ce a furat un palmier de peste un metru din scara unui imobil din zona Pieţei Bălcescu. Băcăuanul a fost surprins de această dată prin Parcul Central, în timp ce căra planta, pe care o scosese din ghiveci, cu rădăcina învelită într-o pungă. Individul a fost din nou predat Secţiei 1 Poliţie pentru continuarea cercetărilor.

„Aceasta este a cincea oară când bărbatul este depistat şi predat de către poliţiştii locali la Poliţia Municipiului Timişoara. El a mai sustras şi în lunile mai, august şi decembrie 2011, dar şi în urmă cu aproximativ două săptămâni, ghivece cu plante precum palmier, trandafiri japonezi, ficuşi din scările unor imobile din zonele Şagului, Lipovei, Unirii şi de pe strada C. Brediceanu”, a arătat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.

La Timisoara se fura ghivecele cu plante din scarile de bloc

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !