Prins la furat trandafiri in Piata Marasti

De A.S.
1Comentariu
Prins la furat trandafiri in Piata Marasti
Poliţiştii locali au prins un bărbat care smulgea trandafiri din rondoul cu flori din Piaţa Mărăşti în noaptea de marţi spre miercuri. Individul, de altfel campion la amenzi, a recunoscut că avea de gând să vândă florile furate.

 Agenţii locali patrulau, în noaptea de marţi spre miercuri, prin zona Mărăști, când l-au depistat pe bărbatul care rupea trandafiri din rondoul cu flori situat în sensul giratoriu din apropiere. Individul este un mai vechi client al Poliţiei Locale, fiind sancţionat în repetate rânduri pentru diferite abateri. Şi de această dată s-a ales cu o amendă usturătoare, de 2.000 de lei pentru distrugerea plantelor de pe domeniul public. Bărbatul a încasat peste 40 de amenzi anul acesta, pentru diferite fapte.

„Cel în cauză, I. Gheorghe, de 55 de ani, din Livezile, jud. Bistrița Năsăud, a fost depistat noaptea, la ora 01.20, în timp ce rupea mai mulți trandafiri despre care a declarat că intenționa să-i vândă. Bărbatul este cunoscut ca făcând parte din categoria oamenilor străzii, fiind depistat de nenumărate ori de către polițiștii locali în special în zona centrală a orașului. Acesta a primit nu mai puțin de 42 de sancțiuni anul acesta pentru consum de alcool pe domeniul public, apelare la mila publică, provocare de scandal, aruncarea de deșeuri pe domeniul public. De asemenea, în urmă cu câteva luni, acesta a fost depistat cu un cuțit ascuns în șoseta în zona Piața 700 și având la el mai multe tuburi de cartușe pe care a declarat că le-a găsit în zona Balta Verde, fiind predat la vremea respectivă la Secția 1 Poliție”, a arătat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.

Taguri: , , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor