Prins dupa ce a incercat sa fure bunuri din trei masini din Timisoara

De B.D.
Prins in flagrant in timp ce incerca sa sustraga bunuri din autoturisme
Prins in flagrant in timp ce incerca sa sustraga bunuri din autoturisme
Ghinion pentru un tânăr din Timișoara care a fost prins în flagrant, de către polițiștii timișeni, imediat după ce a încercat să sustragă bunuri din trei autoturisme parcate pe strada C.D. Loga din localitate. Acesta a fost depistat de oamenii legii în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 01:20.

Timișoreanul, D. F. Gheorghe, 19 ani, a fost prins în flagrant de polițiști imediat dupa ce a forțat portierele a trei autoturisme de unde intenționa să sustragă mai multe bunuri. Polițiștii i-au întocmit un dosar prin care urma să fie cercetat pentru tentativă de furt. Deoarece în ziua următoare, marți, la sediul poliției s-au prezentat trei persoane care au sesizat faptul că din autoturismele lor, care erau parcate pe strada Calea Girocului din Timişoara, au fost sustrase casetofoane auto, tânărul de 19 ani a fost reținut, pe bază de ordonanță de urgentă, pentru 24 de ore. În urma deciziei Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, acesta va fi cercetat în stare de libertate.

Conform polițiștilor, cercetările vor continua în vederea documentării întregii sale activităţi infracţionale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor