Principele Radu Duda: „E ilogic ca Romania a ajuns sa fie trista…”

1Comentariu
Principele Radu Duda: „E ilogic ca Romania a ajuns sa fie trista…”
Trăim într-un provizorat care tinde să devină… istoric, iar soluţiile, chiar dacă se întrevăd, sunt greu de pus în practică fără exerciţiul responsabilităţii. Aceasta e doar una dintre concluziile Principelui Radu Duda, care şi-a lansat marţi la Timişoara o carte greu de găsit: „Provizoratul istoric”.

Apărut la Polirom, volumul s-a epuizat în primele opt luni de la publicare. Doar câteva exemplare s-au putut găsi la locul lansării, Librăria Cartea de nisip, arhiplină marţi, la ora 11. „Sunt obişnuit cu absurdul din România”, a declarat principele, atrăgând atenţia asupra unui paradox amar: membră NATO şi UE, ţara noastră ar fi trebuit să cunoască un traiect ascendent din 2007, ceea ce nu s-a întâmplat. „E ilogic că România a ajuns să fie tristă, să-i fie frig şi când nu e frig afară, să se crucească de felul în care este reprezentată, să fie fără speranţă şi fără chef”, a adăugat Principele Radu Duda.

Autorul lucrării „Provizoratul istoric” consideră că marea problemă, rămasă nerezolvată încă din 1948, de la abdicarea forţată a Regelui Mihai, este fragilitatea instituţională, căreia i se adaugă diletantismul din viaţa publică şi vulnerabilitatea actualei conduceri a ţării.

Codrina Diana Tomov



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor