Principalul adversar al lui Poli in meciul cu Juventus, terenul accidentat

De M. Hoster
Politehnica Timisoara va juca sambata dimineata la Juventus Colentina
Politehnica Timisoara va juca sambata dimineata la Juventus Colentina
Politehnica Timişoara va juca sâmbătă dimineaţa la Juventus. Nu va fi un meci la Torino, ci… la Colentina. Turul seriei Vest a Ligii B continuă în acest sfârşit de săptămână, iar bănăţenii îşi doresc trei noi puncte în clasament. Principalul adversar, spune Vali Velcea, antrenorul alb-violeţilor, nu va fi echipa gazdă, ci terenul dificil şi vremea tot mai rece.

Totuşi, nici forţa celor de la Juventus nu trebuie ignorată. „Din informaţiile pe care le am despre această echipă, e o formaţie care doreşte cu tot dinadinsul să se ridice în clasament. Nu vă uitaţi la locul pe care îl ocupă în clasament, poate fi înşelător. Va fi un teren execrabil şi asta, dacă raportăm la ceea ce joacă echipa noastră, nu este un plus pentru noi. Dar, trebuie să ne adaptăm la aceste condiţii. Să ne aşteptăm la vremea din ce în ce mai rea şi să rezolvăm jocul indiferent de condiţii, de arbitraj sau de adversarii pe care îi avem în faţă. Echipa poate să demonstreze un joc mult peste ceea ce a arătat până acum. Continuitatea rezultatelor este absolut necesară, cele 3 puncte pe care le avem în joc sunt utile în situaţia generală a campionatului. Eu cred că putem rămâne sus, pe un loc promovabil, până la sfârşitul acestei competiţii”, a declarat, joi, Vali Velcea.

Probleme de efectiv există şi în continuare. Tameş este în continuare accidentat, iar Zăgrean a început deja lucrul la antrenamente. Încă nu i se permite contactul direct şi se mai aşteaptă sosirea măştii speciale cu care atacantul va juca. Dăruială a suferit o disjuncţie de umăr la un joc al celor de la Poli 2.

Alex Popovici, tânărul jucător al timişorenilor, crede că la Juventus Poli va avea un meci greu: „Va fi un meci dificil chiar dacă întîlnim o echipă din subsolul clasamentului, cu siguranţă vor încerca să se autodepăşească. Noi vrem să menţinem jocul bun din ultimele meciuri, să avem un final de tur bun şi o vacanţă liniştită. Ne propunem să ne desprindem de celelalte echipe în clasament”.

Un alt jucător tânăr, argentinianul Nicolas Gorobsov, se adaptează încet, dar sigur, la ritmul campionatului românesc şi recuperează la capitolul pregătire fizică. „Va trebui să ne asigurăm cele 3 puncte puse în joc pentru a realiza obiectivul, cucerirea primului loc. Pe lângă rezultatele bune, trebuie să facem şi un joc bun. Acum stau bine din punct de vedere fizic, am dus şi partide de 90 de minute”, a declarat Gorobsov. „Cred că e un campionat dificil, depinde numai de noi dacă ne facem meciurile uşoare sau grele”, a încheiat argentinianul.

Referindu-se la valoarea lotului său, antrenorul Velcea spune că Goga, Scutaru, Curtean, Sepsi ar fi meritat din plin să fie convocaţi la naţională.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase