Prin Timisoara, de la firul ierbii pana la cer

De Delia S. Barbu
Prin Timisoara, de la firul ierbii pana la cer
Prin Timisoara, de la firul ierbii pana la cer
În timp ce investitorii străini în Timiș caută cu ardoare un parteneriat cu instituțiile de învățământ locale pentru crearea unor școli de meserii, astfel încât să aibă cu cine lucra în viitor, alte profesii par a fi pierdute în oraș. Aparenţele înşală pentru că, în realitate, nimic nu se pierde. Totul se transformă.

În urmă cu câteva luni, la Timișoara, reprezentanții Clubului Economic German din Banat lansau entuziasmați un proiect prin care, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş – elevi de clasa a XII-a se puteau pregăti în domenii precum cele de mecatronică, mecanică şi electronică. Premiul pentru aceşti absolvenţi ar urma să fie „o meserie şi un loc de muncă bine plătit”, spunea Christian von Albrichsfeld, coordonator Departamentul Dezvoltare din cadrul Continental Automotive Timişoara. Societatea caută de mai mult timp, cu insistenţă, tineri care să lucreze în acest gen de meserii, iar argumentul suprem, bine înfipt, de altfel, pe picioare, este acela că „meseriaşii pot determina amplasamentul investiţional”. Şi asta au subliniat şi Peter Hochmuth, preşedintele Clubului Economic German şi Klaus Christian Olasz, consulul Germaniei la Timişoara.

„Avem deschidere şi capacitatea de a adapta școlile timişorene la nevoile agenţilor economici. Mă refer la învăţământul profesional şi tehnic”, a spus Marin Popescu, inspector şcolar general la acea vreme. Pe de altă parte, în timp ce investitorii sunt în căutare aprinsă a unui gen de meseriaşi, un alt tip de profesii are tot mai puţini ucenici.

„Am învăţat cum se curăţă un coş, cum se strânge peria sau cum se desfundă un horn, în urmă cu 20 de ani. Am făcut mai multe luni de ucenicie. Azi încă lucrăm cu bile cu scripeţi şi perii simple, dar am văzut la televizor, pe Discovery, că în alte ţări, coşarii folosesc aspiratoare speciale, scări telescopice, aparate de măsurat tirajul sau perii reglabile. Şi noi, acum, nu mai avem ucenici”, spune Marcel Ciocan, unul din cei (doar) trei coşari care mai lucrează azi în Timișoara și tot județul.

Așa cum a învățat, din experiență, că vârstnicii sunt cei mai grijulii cu casele lor și îți curăță periodic coșurile, la fel știe cât de importantă este meseria pe care o face. “Trebuie să găsești fisurile, să fii atent dacă lipsesc uşi, trebuie să vezi pericolul de incendiu. Pentru că o cărămidă se poate repara; singurul lucru care nu se poate repara este omul. Meseria mea nu va muri niciodată, indiferent dacă oamenii acum folosesc mai mult gazul şi mai puţin lemnele. Cât vor fi coşuri, fumul trebuie să îşi găseasc drumul spre cer”, spune acesta.

Iar părerea lui e susţinută de Liviu Barbu, directorul Administraţiei Domeniului Public Timişoara. „Meseria de coşar, la această oră, trebuie reînnoită la Timişoara. Trebuie bani, trebuie investiţii, nu se mai poate merge cu acea perie, cu oameni murdari din cap până în picioare”, spune Liviu Barbu. În cele din urmă, Primăria va găsi, cu siguranţă o formulă de a duce mai departe acest serviciu necesar. Aşa cum coasa şi-a găsit, la rândul ei, un înlocuitor.

Între copilul de 4 ani ani care vrea să învețe și bătrânul care mânuiește unealta, e o diferență de un secol. Peste 20 de ani, pentru elevii de azi, cositul ierbii cu coasa va fi doar o meserie trecută în cărțile de istorie a agriculturii. Azi, Timişoara, şi nu doar ea, încearcă să găsească un drum pe care dorinţele oamenilor, nevoile societăţii şi puterea statului să meargă împreună atunci când vorbim de meserii. Indiferent cu ce vom alege să tăiem gazonul, e de neimaginat că el nu va creşte şi peste 100 de ani. Şi dacă, prin cine ştie ce evoluţie a istoriei, casele noastre vor deveni muzee, tot va trebui ca cineva să le cureţe coşurile. Trebuie să învăţăm să luăm de la vârstnicii noştri esenţa.  Urcuşurile şi coborâşurile, cererea şi oferta de pe piaţa muncii timişoreană se intersectează tot mai mult cu Europa. O dovadă? Medicii. Dacă timp de 15 ani numărul candidaţilor la Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş Timişoara a scăzut constant, pentru că salariul medicilor în România este unul de mizerie, anul acesta, la admitere, numărul celor înscrişi a cunoscut un nou boom.

„Poate, din păcate, aceşti tineri, se pregătesc să plece în străinătate”, spune cu regret prof.dr. Gheorghe Băcanu, renumit diabetolog timişorean, azi în vârstă de 86 de ani. Până la urmă, suntem în tendinţe. Uniunea Europeană are priorităţi şi acţiuni-cheie în promovarea  ocupării forţei de muncă, în contextul Strategiei Europa 2020. Între acestea se numără şi „facilitarea şi promovarea mobilităţii muncii în interiorul UE, printr-o mai bună corespondenţă între cererea şi oferta de locuri de muncă şi definirea unei politici pentru reglementarea migraţiei în domeniile în care există deficit de competenţe”. Mai mult, una dintre liniile directoare prevede dezvoltarea unei forţe de muncă calificate, care să răspundă nevoilor pieţei muncii, şi promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii. Altfel spus, de la firul ierbii până la cer!

Timisorenii sa se pregateasca de incendii din casa in casa!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !