Primul interviu acordat de Carla Bruni după căsătorie

Reactualizat la:
Primul interviu acordat de Carla Bruni după căsătorie
Noua soţie a preşedintelui Nicolas Sarkozy, Carla Bruni, a declarat că vrea să “îşi păstreze personalitatea”, în primul său interviu în calitate de Primă Doamnă a Franţei, publicat azi.

“Nu ştiu încă ce pot face în calitate de Primă Doamnă, dar ştiu cum voi face totul: cu seriozitate”, a declarat fostul manechin.

Întrebată dacă intenţionează să se inspire de la alte foste Prime Doamne ale Franţei, precum Danielle Mitterand sau Bernadette Chirac, ea a subliniat că este diferită de celelalte soţii ale şefilor de stat francezi. “Sunt femei pe care le respect. Totuşi, aşa cum Nicolas nu seamănă cu niciunul dintre predecesorii săi, mi-ar plăcea şi mie, respectând demnitatea funcţiei, să îmi păstrez personalitatea”, a afirmat ea.

Comentând rapiditatea cu care a evolut relaţia ei cu şeful statului francez, Bruni a spus: “Între mine şi Nicolas a fost ceva mai mult decât rapid, a fost instantaneu. Aşa că, nouă ni s-a părut că a trecut destul de mult timp”. Cei doi au apărut în public pentru prima oară în luna decembrie, la două luni după ce Sarkozy a divorţat de cea de a doua soţie a sa, Cecilia, iar căsătoria a avut loc în 2 februarie. “Nu am avut nicio clipă de ezitare. M-am căsătorit imediat cu el. Simt că nu mi se poate întâmpla nimic rău atunci când sunt cu el”, a declarat Bruni.

A treia soţie a preşedintelui, Carla Bruni, în vârstă de 40 de ani, a declarat la un moment dat că monogamia o plictiseşte “de moarte”. “Eu sunt de cultură italiană şi nu aş vrea să divorţez. În concluzie sunt Prima Doamnă până la sfârşitul mandatului soţului meu şi soţia sa până la moarte. Ştiu că viaţa poate aduce surprize, dar aceasta este dorinţa mea”, a subliniat Bruni.

Cântăreaţa a avut legături cu mulţi bărbaţi în trecut şi are un fiu, Aurelian, dintr-o relaţie cu filosoful Raphael Enthoven. “Înţeleg că oamenii sunt îngrijoraţi de ceea ce sunt. În special ţinând cont de portretele care mi se fac şi care uneori sunt groaznice. Dar vreau să îi liniştesc pe francezi. Am 40 de ani, sunt normală, serioasă, realistă, simplă, deşi sunt privilegiată”, a spus ea.

Bruni a anunţat că prima sa vizită în calitate de Primă Doamnă va avea loc în Marea Britanie, în perioada 26 – 28 martie, adăugând că va fi “încântată” să o cunoască pe regina Elizabeth a II-a.

Căsătoria sa cu Sarkozy a dus la o prăbuşire în sondaje a şefului statului, mulţi alegători acuzându-l că se concentrează prea mult asupra vieţii sale private şi prea puţin asupra problemelor economice, cum ar fi creşterea preţurilor.

Bruni a dat, însă, asigurări, că soţul său munceşte tot timpul şi că abia reuşesc să petreacă puţin timp împreună. Chiar şi luna de miere a durat numai 20 de minute, a glumit ea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !