Incendiu provocat dintr-o joaca la Lugoj

Reactualizat la:
1Comentariu
Fostul depozit din Lugoj, locul "preferat" de joaca al unor copii
Fostul depozit din Lugoj, locul "preferat" de joaca al unor copii
Două autospeciale au intervenit în cursul zilei de ieri pe strada Herendeştiului din Lugoj, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un depozit dezafectat. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din joaca unor copii.

Poliţistilor lugojeni le-a fost semnalat în jurul prânzului, faptul că pe strada Herendeşti s-a produs un incendiu. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale din cadru Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi un echipaj de poliţie care au asigurat perimetrul până la stingerea incendiului .

Din primele verificări se pare ca incendiul a izbucnit de la o sursă de foc deschis provenita probabil din joaca unor minori cu o brichetă care au ars deşeuri din material plastic provenite de la o fostă societate acum dezafectată. Fostul depozit aparţine acum unui italian şi s-a transformat în ultimul timp într-o adevărată groapă de gunoi, motiv pentru care reprezintă în prezent un real pericol.

Focurile sunt puse de copii, însă în zonă au fost observate persoane care caută fier vechi şi dau foc la cauciucuri sau alte lucruri pentru a se încălzi. Cercetările vor continua pentru stabilirea condiţiilor care au dus la producerea incendiului.

Corina Eva



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor