Primul eşec, primele reproşuri

4Comentarii
Primul eşec, primele reproşuri
În turul campionatului, „Poli” a avut ghinion în două meciuri importante consecutive. Autogol la Galaţi (2-2) şi încă două „reuşite” de acest fel cu Dinamo (0-3). Cum în fotbal există legia compensaţiei, în primele două etape din retur Timişoara a câştigat 6 puncte cu mult noroc. Ulciorul nu merge însă de multe ori la apă şi „poliştii” s-au ars cu Gazul.


Mediaşul părea un adversar la
îndemână. Asta pentru că jocul ei
era uşor de speculat, dar şi pentru că
echipa din judeţul Sibiu a cam luat gol etapă
de etapă şi era pe ultimul loc într-un
clasament al defensivelor. De cealaltă parte,
elevii lui Balint se gândeau doar la cele 3
puncte, care i-ar fi dus foarte aproape de primul loc
(şi fără cele 6 puncte). În plus,
„poliştii” trebuiau să
răzbune ruşinoasa înfrângere din
tur (1-5). Ce a fost pe teren, a întrecut toate
teoremele din fotbal şi în cele din
urmă meciul s-a terminat, aşa cum a
început, 0-0. Acest rezultat a fost numit
„eşec” de Gheorghe
Chivorchian, care le-a transmis
jucătorilor că trebuie să evolueze mai
bine în următoarele jocuri. Vicele Emil
Roşianu era abătut după partidă, el
spunând că echipa s-a îndepărat
de obiectiv şi că jucătorii trebuie
să se trezească. Şi Balint a fost
critic, chiar dacă el este poate principalul
responsabil pentru rezultat. Nu i-a plăcut de
Curtean mai ales în a doua repriză, şi
pe bună dreptate, deoarece mijlocaşul venit
chiar de la Mediaş a ratat cea mai mare ocazie a
jocului şi a pierdut multe mingi, dar nici de
nivelul jocului prestat de elevii săi. Şeful
clubului ştie că s-au pierdut puncte
uriaşe. Marian Iancu a acuzat la
început numeroasele absenţe din echipă
(Alexa, Magera, Goga, Brezinsky), după care,
subtil, a arătat degetul şi către
tactica destul de defensivă a lui
Balint, dar şi pe forma mai
puţin bună a golgheterului Timişoarei
şi a atacanţilor echipei în general.
Vârfurile Timişoarei nu au reuşit nici
măcar un gol în trei meciuri disputate
în retur. Şi unii suporteri ai echipei au
venit la stadion la antrenamentul de duminică
şi au reproşat unor jucători (Curtean,
Bucur), forma arătată la acest joc. Singurul
lucru pozitiv este revenirea pe teren al lui Dare
Vrsici, care a lipsit aproape un an de pe teren, din
cauza problemelor medicale. Jucătorii au avut luni
liber, iar de marţi pregătesc meciul din
deplasare cu Otopeniul, ce va avea loc duminică,
de la orele 15.

Daniel Neacşu

Taguri: , , , , ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor