Primul eşec din retur

Primul eşec din retur
CONSTANŢA – CSU Politehnica Izometal a pierdut 31-37 în intermediara de miercuri de pe terenul liderului, HCM Constanţa. A fost prima înfrângere a timişorenilor în actualul retur de campionat.

Meciul a avut două părţi diferite, joc echilibrat în prima repriză şi apoi o perioadă fastă pentru gazde, în partea secundă. Înainte de pauză, bănăţenii s-au ţinut aproape de adversari, chiar reuşind să recupereze o diferenţă de 4 goluri în favoarea campionilor.

La vestiare, se putea intra la scor egal, dacă timişorenii nu ratau pe finalul reprizei. În partea a doua, jocul dur al constănţenilor, la care s-au adăugat ratările timişorenilor, au făcut ca diferenţa maximă să fie de 10 goluri, 30-20. Pe final, timişorenii au mai recuperat, dar insuficient pentru a mai periclita victoria Constanţei.

Principali marcatori: Dragicevic – 11, Timofte şi Toma câte 5 goluri (de la HCM) respective Sadoveac – 8, Fenici – 7 şi Coajă – 5 reuşite de la Politehnica Izometal.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor