Primele teze cu subiect unic

1Comentariu
elevi
elevi
TIMIŞOARA. Emoţii mari pentru elevii de clasa a VII-a care mâine vor sustine prima teza cu subiect unic din istoria învăţământului românesc, la matematică.

Urmează în 10 mai teza la limba şi literatura maternă şi în 17 mai – la limba si literatura romana. Mâine, lucrarea va începe la ora 9.00 şi va dura 50 de minute din momentul primirii subiectelor de către fiecare elev. In fiecare clasă vor exista câte 2 profesori supraveghetori, care predau altă disciplină decât cea la care se susţine teza.

Elevii care, în sala de examen, au asupra lor cărţi, caiete, notiţe sau mijloace de comunicare cu exteriorul sau care încearcă să copieze ori sunt prinşi copiind primesc nota 1. În momentul terminării tezei, elevii vor preda lucrarile, iar rezultatele vor fi afişate în cel mult 3 zile.

Totodată, ei vor putea descărca de pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului baremele de corectare. Fiecare teza va fi corectată de către doi profesori evaluatori, care provin din alte şcoli decât cele din care sunt lucrările. Daca diferenţa între notele date de profesori este mai mică de un punct, atunci se va face media aritmetică a notelor. Daca diferenţa între notele acordate de profesori este însă mai mare de un punct, teza va fi recorectată de un al treilea profesor, iar nota acordata de acesta va fi definitivă.

Elevii nu pot contesta notele obţinute. Când vor primi rezultatele, elevii vor putea discuta cu profesorul de la clasă tezele şi rezultatele acestora. Tezele vor avea o pondere de 25% din media finală la disciplinele în cauză şi vor fi păstrate în arhiva şcolilor timp de 2 ani.

Elevii sunt programati sa sustina fiecare teză la care au absentat o singură dată. MECT a programat doua perioade speciale de teză. Astfel, pe 5, 8 şi 12 iunie pot susţine teza elevii care au absentat la prima sesiune, iar pe 21, 23 şi 28 august pot susţine teza elevii amânaţi.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor