Primarul Timisoarei isi face concediul la Mamaia

De A.S.
6Comentarii
Nicolae Robu si sotia sa Florica
Nicolae Robu si sotia sa Florica
Dacă cei doi viceprimari ai Timişoarei au ales să-şi petreacă vacanţa la mare în Grecia vara aceasta, primarul Nicolae Robu a optat pentru litoralul românesc. Edilul-şef al oraşului şi-a luat concediu trei săptămâni de la primărie şi pleacă marţi la Mamaia.

Robu spune că merge la Mamaia de 30 de ani încoace. „Chiar astăzi (n.r. – marţi) plec la Mamaia cu avionul. Eu sunt fan Mamaia, merg în această staţiune cam de 30 de ani, în fiecare vară. Am văzut foarte multe staţiuni celebre, dar mie îmi place foarte mult Mamaia. Este o staţiune absolut competitivă pe plan internaţional. Am un sejur de opt zile, voi sta la un hotel de trei stele renovat, nu am nevoie de condiţii de lux. Concediu am trei săptămâni, probabil voi mai merge la sat, în Arad, şi puţin la Băile Felix”, ne-a declarat Robu.

Viceprimarul Dan Diaconu şi-a petrecut vacanţa în Grecia, la Halkidiki. Edilul spune că a fost cald şi bine, dar prea scurt o săptămână…

Celălalt viceprimar al Timişoarei, Sorin Grindeanu, a fost tot în Grecia în această vară, dar în Corfu, împreună cu mai mulţi consilieri locali.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor