„Aseară (n.r. joi), când mergeam spre casă, la semafoarele de la intersecția Mihai Viteazul cu Pârvan, s-a făcut verde, noi ne-am pregătit, cu șoferul meu Vasile, să plecăm. A fost foarte atent și, din fericire, nu a exploatat imediat, așa cum ești tentat, trecerea semaforului pe verde. A venit o mașină cu viteză, pe roșu-roșu, din stânga, de pe Pârvan, ne-am fi spulberat dacă noi am fi intrat prompt în intersecție, de îndată ce s-a schimbat culoarea semaforului pentru noi în verde. Sper să fie identificat cu ceea ce este deja funcțional din sistemul nostru și să știm cine este acest iresponsabil care ne-ar fi omorât probabil la viteza cu care a venit. A fost un taximetrist martor la ce s-a întâmplat, chiar pe Pârvan. A lăsat geamul jos, că am mers așa alături unul de altul, și s-a mirat și el, mi-a spus «Domnul primar, așa ceva n-am mai pomenit!». Am înțeles că ar mai fi fost unul, eu pe unul l-am văzut, că ar fi fost două mașini care au făcut lucrul acesta. Acești oameni să facă ce vor cu viața lor, dar pun în pericol viața altora”, a povestit, vineri, primarul Nicolae Robu.
Edilul spune că sistemul de supraveghere video produce oricum roade și că orașul este mai sigur. El a mai explicat încă o dată de ce nu pune semafoarele pe intermitent, pe timpul nopții.
„Mereu primesc solicitări pe Facebook, dar de aceea nu vrem să punem semafoarele pe intermitent. E foarte simplu să facem asta, dar nu vrem să expunem viața oamenilor. Din cauza existenței în comunitate a unor asemenea indivizi care sunt total iresponsabili, care gândesc, atâta cât pot ei gândi, că la anumite ore din noapte probabil numai ei sunt și atunci intră pe roșu cu nonșalanță. Ceasul rău face să apară în intersecție cineva care trece nevinovat și se întâmplă nenorociri”, a conchis Robu.
Articole pe aceeași temă:
Semafoarele sa fie pe intermitent noaptea la Timisoara. Nicolae Robu: Nu se poate
Citiți principiile noastre de moderare aici!