Primarul din Gataia, trimis in judecata pentru uz de fals si abuz in serviciu

18Comentarii
Primarul din Gataia, trimis in judecata pentru uz de fals si abuz in serviciu
Primarul localităţii Gătaia, Iosif Şargan, a fost trimis în judecată, el fiind acuzat de fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor publice în cazul vânzării unui imobil care a aparţinut primăriei la un preţ subevaluat. Alături de el, în proces sunt implicaţi secretarul primăriei Florin Gheţa şi contabila Rodica Bistrian.

Şargan este acuzat că a vândut la un preţ subevaluat un imobil care a avut destinaţia de baie comunală, iar apoi aici s-a deschis un magazin. Primarul din Gătaia a obţinut, în primă fază, rezoluţii favorabile din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta şi de la Judecătoria Deta, însă Tribunalul Timiş a întors aceste decizii şi a dispus trimiterea lui în judecată. Alături de el, în acelaşi proces, mai sunt implicaţi secretarul Florin Gheţa şi contabila Rodica Bistrian care sunt acuzaţi de fals intelectual.

Contactat de reporterii www.tion.ro, Iosif Şargan a declarat că preţul clădirii a fost stabilit de către un evaluator şi că el nu se consideră vinovat în acest caz. „Sunt acuzat că am subevaluat o clădire. Acest imobil a fost baie comunală, iar apoi a fost închiriat unui magazin. În baza legii 550 s-a vândut către gestionarul acelui magazin. A fost un evaluator care a stabilit preţul. Eu consider că tot ceea ce am făcut a fost legal şi nu mă simt vinovat”, a spus Şargan.

La rândul lui, prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a susţinut că primarul din Gătaia va fi suspendat din funcţie doar dacă va fi găsit vinovat în acest caz printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor