Primarii Robu si Boc au cazut de acord: si Timisoara, si Cluj au nevoie de metrou

De Roxana Deaconescu
16Comentarii
Primarii Robu si Boc au cazut de acord: si Timisoara, si Cluj au nevoie de metrou
© Foto: arhiva
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, le-a promis clujenilor că în 10-15 ani le face metrou. Boc calcă astfel pe urmele primarului Nicolae Robu, care a anunțat că își dorește tren subteran în Timișoara încă din anul 2013. Edilul îl încurajează pe omologul lui din Cluj și spune că metroul s-ar potrivi atât la ardeleni, cât și la bănățeni, cel puțin până apar „dronele pentru persoane”.

„Mulți spun că aceste planuri sunt futuriste, că sunt gogoși, că sunt poveşti. Nu va putea fi evitată această discuție. Clujul merge în această direcţie. Nu o facem noi, o va face altcineva. Va trebui făcută la un moment dat. Astăzi nu avem resursele financiare să putem porni, dar facem studiile de prefezabilitate, fezabilitate, proiectare, după aceea se va trece la faza pregătirii schemei financiare pe 25, chiar 30 de ani. Prima dată faci un tronson și apoi altul, astfel încât în 10 – 15 ani să ai un metrou realizat la Cluj”, a anunțat Emil Boc zilele trecute.

În iunie 2013, primarul Timișoarei spunea că vrea ca linia ferată care rupe orașul în două să fie dusă în subteran, iar în locul ei să fie amenajat un mare bulevard pe sub care ar putea să circule metroul.

„Aceasta este viziunea noastră asupra Timișoarei vizavi de calea ferată. Am analizat și varianta cu estacada, evident, și varianta ca linia ferată să iasă din oraș, dar până la urmă concluzia noastră a fost că cea mai potrivită variantă este ducerea în subteran a liniilor de cale ferată. Această variantă ar prezenta și avantajul ca pe acele linii de cale ferată am putea avea și transport în comun urban, să-i zicem metrou, am putea folosi în partaj linia de cale ferată pentru trenuri în sensul consacrat al termenului, dar și pentru mijloace de transport în comun pe cale ferată de tip urban: tramvai, metrou”, spunea Robu la acea vreme.

Robu a aflat că omologul lui din Cluj-Napoca le-a promis locuitorilor metrou, așa că a ținut să salute ideea. Un metrou este perfect, susține edilul-șef, până când vor apărea aparatele de zbor individuale.

„Am citit recent că domnul Boc a afirmat că vrea să facă metrou în Cluj. Eu vreau să-l încurajez și sunt convins că nu se va lăsa inhibat de corul cârtitorilor, care probabil că există și în Cluj, cum există și în Timișoara. Orice oraș înțelege că aceste orașe se dezvoltă în fericire într-un ritm alert și că nu pot să funcționeze cu infrastructura gândită în alte vremuri și alte condiții. Până când se va ajunge la aparate de zbor individuale, un fel de drone pentru mobilitatea persoanelor, nu avem ce face, noi trebuie să asigurăm condiții pentru mobilitate cu mașina și, în paralel, să încurajăm cât putem folosirea altor mijloace de locomoție, biciclete și toate celelalte care au apărut acum, mai moderne. Este stupid să nu înțeleagă cineva că dacă ai o stradă cu o anumită lățime nu ai cum să asiguri la modul ideal ceea ce este necesar. Apropo de anumite cârteli pe tema pistelor de biciclete, nu ai cum să le faci decât dacă ai sacrifica carosabilul. Or, a îl sacrifica înseamnă o aglomerație și mai mare. Oamenii nu au timp de pierdut, viața e unică pentru fiecare și timpul trebuie folosit și nu irosit în tranziții dintr-un loc în altul”, a explicat primarul.

Oricum, edilul-șef este conștient că nu se va putea plimba foarte curând cu metroul din Timișoara, dar spune că într-un anumit orizont de timp tot se va întâmpla asta.

„Deci, cred că este o idee foarte bună, mai ales pentru Cluj, care este un oraș cu amplasament între munți, între dealuri. Eu păstrez ideea de a pregăti un astfel de obiectiv de investiții, care evident că nu se va realiza nici mâine, nici poimâine, dar într-un anumit orizont de timp se va realiza și noi trebuie să prefigurăm viitorul, nu se ne mulțumim doar la timpul nostru”, a conchis Nicolae Robu.

Primăria Timișoara a făcut deja un studiu de prefezabilitate, care a fost realizat de firma SC Longhersin SRL și a costat 114.813 lei, la care se adaugă TVA, deci aproape 30.000 de euro cu tot cu TVA.

Au trecut aproape doi ani de când primarul Nicolae Robu anunța, chiar de la Bruxelles, că proiectul pentru ducerea liniilor de cale ferată în subteran ar putea beneficia de fonduri externe, prin Planul de investiții pentru Europa, numit și Planul Juncker. România nu a prezentat însă niciun proiect e...
După lungi dezbateri legate de cheltuirea banilor de la bugetul local pe studii privind investiţii pentru care nu există nicio garanţie că vor fi realizate vreodată, aleşii locali ai Timişoarei au aprobat, vineri, un studiu de prefezabilitate pentru reconfigurarea traseului de cale ferată din oraş. ...



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor