Primarii din Timis ignora cererile prefectului Mircea Bacala

9Comentarii
Primarii din Timis ignora cererile prefectului Mircea Bacala
Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, s-a plâns că este tratat cu indiferenţă de majoritatea primarilor din judeţ. El susţine că, nu de puţine ori, a fost nevoit să îi sune personal pe unii edili din Timiş care ar fi trebuit să îi transmită anumite date, însă au decis să ignore cererile repetate ale Prefecturii.

Prefectul susţine că, periodic, trebuie să transmită anumite date la Bucureşti, pe care la rândul său ar trebui să le obţină de la primarii din judeţ. Însă comunicarea cu aceştia este defectuoasă, majoritatea preferând să transmită aceste date târziu, sau chiar deloc. Băcală afirmă că nu de puţine ori a trebuit să îi sune personal pe unii edili pentru a primi respectivele date.

„Unii primari nu înţeleg să îmi transmită anumite date, deşi cererile nu le fac tendenţios. Am discutat şi cu domnul subprefect (Zoltan Marossy – n. r.), care mi-a dat dreptate şi a spus că, în schimb, noi suntem la dispoziţia fiecărui primar. În ziua în care aceştia depun cererea la Prefectura Timiş, primesc şi răspunsul. Noi am fost foarte deschişi faţă de aceşti primari. Sunt diferite raportări pe care trebuie să le trimitem la Bucureşti, iar jumătate din primării nu ne răspund în termen, alte 15 trebuie sunate, până la urmă îi sun şi eu pe primari şi le cer personal să transmită răspunsul la cereri”, a afirmat Băcală.

Cel mai recent exemplu în acest sens este legat de o cerere a prefectului Mircea Băcală de a i se comunica toate autovehiculele înmatriculate cu numere de înregistrare, nu de înmatriculare. Este vorba de acele numere care de obicei sunt date mopedurilor de către primării şi care, mai nou, pot fi obţinute şi de conducătorii auto.

Băcală a afirmat că a observat un adevărat fenomen legat de aceste „numere galbene” care apar chiar şi pe autoturisme de teren, deşi legal ele pot fi puse doar pe autovehiculele ale căror motoare nu depăşesc 50 centimetri cubi şi nici nu pot depăşi viteza de 45 km/h.

Până acum la cererea prefectului a răspuns, din 99 de primării din judeţ, doar Primăria Timişoara, deşi termenul final este 13 noiembrie.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor