Primăria vrea să execute silit Poliţia de Frontieră şi Politehnica

7Comentarii
Primăria vrea să execute silit Poliţia de Frontieră şi Politehnica
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au realizat şi ei, într-un final, că în oraş curăţenia lasă de dorit şi anunţă măsuri drastice pentru cei care nu respectă legea. Vor fi demarate procedurile pentru executarea silită a Poliţiei de Frontieră şi a Universităţii Politehnica, care au încasat amenzi pentru probleme de salubrizare şi nu le-au plătit.


Inspectoratul General al Poliţiei de
Frontieră a fost amendat pentru nesalubrizarea
unui teren şi neîmprejmuirea lui, lucru care
a dus la formarea unor rampe clandestine de gunoi, mai
mulţi oameni ai străzii găsindu-şi
adăpost în zonă. Universitatea
Politehnica a fost sancţionată pentru că
a abandonat pe domeniul public deşeuri rezultate
din construcţii, în spatele
Facultăţii de Chimie, pe strada Plautius
Andronescu. Verificările s-au făcut la
sesizarea cetăţenilor, precizează
oficialii municipalităţii. Pe lista
contravenienţilor de la primărie apare
şi SC Centru Medical Gârleanu & SF Mina
SRL, amendată pentru că nu deţinea o
evidenţă strictă a procedurii
transportului, valorificării şi
eliminării deşeurilor. Asta susţin
autorităţile, pentru că cei
sancţionaţi au contestat în
instanţă amenzile, cerând anularea lor.
Primăria a câştigat însă
procesele, iar Serviciul colectare şi executare
silită va declanşa procedurile legale pentru
recuperarea banilor: „Trecem la darea în
debit şi urmărirea contravenienţilor,
pentru recuperarea sumelor datorate bugetului local de
către Inspectoratul General al Poliţiei de
Frontieră, cu sediul în Bucureşti
(25.000 de lei), SC Centru Medical Gârleanu &
SF Mina SRL (20.000 de lei) şi Universitatea
Politehnica Timişoara (20.000 de lei)”, a
anunţat, miercuri, viceprimarul Sorin Grindeanu.
„Instanţa s-a pronunţat, dacă
plătesc de bună voie e foarte bine, dacă
nu, noi demarăm procedurile pentru executarea
silită, cu toţi paşii pe care îi
presupune eacest lucru: somaţie, proprire…
Îi executăm silit”, a precizat
şeful Direcţiei Fiscale a
municipalităţii, Adrian Bodo.

A. Strugariu

alina.strugariu@informmedia.ro



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor