Primăria vrea copaci străini

19Comentarii
Primăria vrea copaci străini
TIMIŞOARA - O nouă bătaie de joc!? La Timişoara, vom sta la umbră sub tei şi salcâmi …olandezi şi ungureşti, din această primăvara! De ce? Pentru că arborii autohtoni nu mai sunt pe placul Primăriei, care a cumpărat din străinătate nu mai puţin de 512 copaci, pe care i-a plantat prin oraş. Are Timişoara nevoie de tei olandezi? | Părerea ta!

Zeci de mii de euro au fost cheltuiţi pentru cumpărarea şi sădirea arborilor şi, întrebaţi de ce a fost nevoie să fie aduşi taman din ţara lalelelor sau de pe la vecini, reprezentanţii Primăriei au spus că aceşti copaci sunt …deosebiţi, nu toţi se găsesc în România şi ar fi fost mai ieftini.

Foarte greu de crezut toate astea. Spre exemplu, la SC Horticultura SA, firmă aflată în subordinea Consiliului Local Timişoara, am primit asigurări că toţi aceşti arbori se găsesc din belşug la pepinieră. Edilii însă se mândresc cu achiziţia şi, mai mult, se laudă că odată cu copacii au introdus şi o nouă tehnică de…plantare. Pe banii timişorenilor, evident.

Primăria, la umbră de tei olandez

Ce mai cumpără Primăria pe banii timişorenilor? În această primăvară… copaci. Achiziţia este anunţată cu mândrie printr-un comunicat care precizează că s-au cumpărat, din Olanda şi Ungaria, 512 arbori din speciile „Robinia pseudacacia Umbraculifera, Tilia cordata şi Catalpa bignonioides Nana”. În traducere: salcâmi, tei şi un arbore decorativ ce creşte în America de Nord.

Operaţiunea a costat, spun reprezentanţii Primăriei, 250.000 RON. Întrebat de ce a fost nevoie să fie aduşi taman din ţara lalelelor sau de pe la vecini, purtătorul de cuvânt al instituţiei Flavius Boncea a spus că „am ales să aducem copaci din Olanda şi Ungaria pentru că unele specii nu se găsesc la noi, iar preţurile au fost bune”.

Cam greu de crezut că nu se mai găsesc tei şi salcâmi pe la noi, şi cum Primăria Timişoara are în subordine o ditamai societatea comercială, Horticultura, care cu asta se ocupă, am întrebat dacă în pepinieră cresc asemenea arbori, pentru că am vrea să cumpărăm. Răspunsul de la telefonul din secretariatul firmei a venit imediat. „Desigur, avem de vânzare toţi copacii de care aţi pomenit, dar preţurile vi le putem comunica numai mâine dimineaţă dacă sunaţi la pepinieră”.

Asta pentru că era deja ora 15.00 şi…se terminase programul cu publicul. Edilii însă se mândresc cu achiziţia şi, mai mult, se laudă că, odată cu copacii, au introdus şi o nouă tehnică de…plantare care va ţine arborii mereu proaspeţi şi îi avertizează pe timişoreni că-i vor amenda straşnic dacă îi distrug. Rarii şi preţioşii copaci au fost plantaţi în zonele Mehala şi Bucovina.



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor