„Municipiul Timişoara, semnatară a Convenţiei Primarilor, organizează în data de 17 iunie, a cincea ediţie a Zilelor Energiei Timișoara, în colaborare cu Comisia Europeană şi cu alte părţi interesate, în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile, eveniment care va permite instituţiilor, companiilor şi tuturor cetăţenilor interesaţi să beneficieze direct de oportunităţile şi avantajele oferite de o utilizare mai inteligentă a energiei şi informarea cu privire la implementarea măsurilor privind energiile regenerabile. Zilele Energiei Timişoara 2016 se doresc a fi dedicate activităților în aer liber prin activități artistice, dar şi mobilităţii şi promovării transportului ciclist, municipalitatea acţionând ca un model pentru cetăţeni”, transmit reprezentanții primăriei.
Cetățenii puteau fi interesați de eveniment dacă erau anunțați din timp. Vineri, începând cu ora 10, în Parcul Copiilor „Ion Creangă” a început deja concursul „Artă din deșeuri”, aflat tot la a cincea ediție, la care „pot participa” elevi din ciclul primar, gimnazial și liceal, constituiți în echipe formate din 5-10 elevi, sub coordonarea profesorilor.
Materialele utilizate sunt exclusiv deşeuri reciclabile – hârtie albă, colorată, carton, PET, doze de aluminiu –, colectate prin grija echipelor, iar conceptul sau ideea vor fi puse în operă pe parcursul a două ore de muncă. Norocul este că unitățile de învățământ participate au primit încă de la începutul anului o compostieră și au fost incluse în Proiectul-pilot educațional privind compostarea deșeurilor menajere și verzi.
Potrivit oficialilor primăriei, Zilele Energiei 2016 sunt dedicate și în acest an mobilității și promovării transportului ciclist.
„Astfel, în data de 17 iunie 2016, începând cu orele 12, se va organiza un tur ciclist, cu pornire de la Primăria Timişoara, pe un traseu urban până la Pădurea Verde și retur. Scopul acţiunii este acela de promovare a circulaţiei velo în mediul urban, un mod de transport ecologic şi sănătos, dar şi de sensibilizare a şoferilor din trafic cu privire la necesitatea abordării unui comportament responsabil, de respect faţă de ceilalţi participanţi la trafic – pietoni şi biciclişti deopotrivă, în vederea prevenirii situaţiilor de conflict sau a incidentelor în trafic”, se mai arată în comunicatul de presă publicat pe site-ul primăriei în dimineața zilei de 17 iunie. Rămâne de văzut dacă la plimbarea cu bicicletele vor fi și… bicicliști.
Citiți principiile noastre de moderare aici!