Primăria Timişoara, obligată să retrocedeze Piaţa Mehala. Un caz cu multe semne de întrebare

38Comentarii
Primăria Timişoara, obligată să retrocedeze Piaţa Mehala. Un caz cu multe semne de întrebare
Primăria Timişoara a reuşit să piardă în instanţă, în mod suspect, o parte din terenul de sub Piaţa Mehala, din talcioc şi piaţa de maşini. Judecătoria Timişoara a dat o sentinţă, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care obligă Comisia locală de fond funciar să-l pună în posesie pe un anume Carol Goder cu 5,06 hectare de teren, unele parcele fiind chiar cele pe care se află şi piaţa.

Cum s-a ajuns la această situaţie? În primul rând ar trebui precizat că piaţa nu este intabulată, se pare că terenul, pe care s-au ridicat construcţii, ar figura în Cartea Funciară ca fiind… păşune. În 2008, Carol Goder a chemat în judecată Primăria Timişoara şi Prefectura Timiş, solicitând instanţei să oblige autorităţile să-l pună în posesie şi să elibereze titlul de proprietate, în baza Legii 18, pentru o suprafaţă de 5,06 hectare, validată printr-o hotărâre anterioară a Comisiei judeţene de fond funciar, din aprilie 2007.

În dosar se arată că reclamantul a făcut referire la mai multe parcele care ar fi la dispoziţia Comisiei locale de fond funciar pentru retrocedări, printre care şi “terenul arabil şi păşunea” primăriei din zona Mehala, teren înscris în CF nedefinitivă nr. 135381 Timişoara. La dosar chiar a fost depusă o adresă a Serviciului Administrare Fond Funciar din cadrul municipalităţii în care se spune că parcelele cu nr. cadastral PS 629/1, PS 629/2, PS 630/1, PS 630/2, PS 632, PS 633 şi PS 604, înscrise în CF nedefinitivă nr. 135381 Timişoara, solicitate de Goder, au trecut în proprietatea municipiului Timişoara şi în administrarea Consiliului Local în baza Ordinului nr. 947 din 24.06.1999, emis de către Prefectura Timiş.

Cum alte parcele nu puteau fi retrocedate, instanţa consideră că acestea sunt disponibile pentru aplicarea legilor fondului funciar şi… stabileşte amplasamentul asupra căruia să fie pus în posesie Carol Goder: 2,61 hectare în zona Pieţei Mehala, pe parcelele menţionate, şi 2,45 hectare după Piaţa de Gros. Judecătoria Timişoara obligă Comisia locală de fond funciar, prin sentinţa civilă nr. 16167 din 16 decembrie 2008, să-l pună în posesie şi pe primar să plătească daune cominatorii în sumă de 100 de lei pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei.

Autorităţile s-au trezit în ultimul ceas

Oficialii primăriei susţin însă că au aflat de-abia săptămâna trecută că pe o parte din parcelele respective se află Piaţa Mehala, când au fost vizitaţi de executori. Reprezentanţii municipalităţii declarau, chiar în aprilie, că se vor ocupa de reglementarea situaţiei în care se află mai multe pieţe din oraş, printre care şi Mehala, care… urmează să fie intabulate.

S-a hotărât formularea unei revizuiri împotriva hotărârii judecătoreşti şi a unei ordonanţe preşedinţiale de suspendare a efectelor acelei hotărâri până la clarificarea problemei şi eventual atribuirea altor suprafeţe de teren la schimb. Nu ni s-a comunicat niciodată că acel teren ar fi sub piaţă, cei de la fond funciar nu ne-au comunicat, iar planşele depuse de expert la instanţă erau fără construcţiile din piaţă pe acel amplasament”, ne-a declarat şeful Serviciului Juridic al primăriei, Sorin Chira.

Primăria aştepta “indicii”

Reprezentanţii primăriei, care au emis autorizaţii de construire pentru piaţă şi care au permis funcţionarea pieţei, dar au “omis” să intabuleze terenul, susţin că nu şi-au dat seama de nimic, nu le-a deschis nimeni ochii, iar instanţa ar fi fost… indusă în eroare: “Terenul figurează ca păşune în Cartea Funciară şi de acolo şi această neconcordanţă şi faptul că instanţa a fost indusă în eroare şi de către reclamant şi, mai mult, de către expert. Dar există o autorizaţie de construire în baza căreia a fost construită piaţa, în 1994, există documente care arată că şi construcţiile de acolo sunt în contabilitatea firmei. La momentul respectiv, aşa era legislaţia, se putea emite autorizaţie şi pe teren arabil. El a solicitat nişte parcele din păşune, care fiind teren arabil niciun indiciu nu ducea la faptul că acolo ar fi piaţa. Nici măcar planul pe care l-a adus expertul, în urma cererii de executare silită, nu atesta faptul că acolo ar fi fost construcţiile de la piaţă pe el, ci cei de la Banca de Date Urbane şi-au dat seama în funcţie de amplasamentul zonei că ar fi acolo”, a adăugat Sorin Chira.

Cojocari… nu-şi explică

Secretarul primăriei, Ioan Cojocari, se declară siderat de toată povestea: “Nici eu nu-mi pot explica cum s-a ajuns în această situaţie. Aşa e când intervine justiţia, şi fără o verificare temeinică, spune să i se dea la comandă – parcă e o pereche de pantofi sau de ciorapi – terenul. Prin lege se prevede clar că se poate da numai terenul liber de sarcini şi care este al nostru. Ei au luat după numere cadastrale, nu după numerele de pe CF, că dacă luau aşa, vedeau că e piaţa, construcţie, absolut tot ce există, şi au spus că, întrucât noi n-am stabilit exact, stabileşte instanţa şi i-au dat Piaţa Mehala. Noi am făcut revizuire, am făcut contestaţie la executare prin ordonanţă preşedinţială, executorii ne bombardează cu tot felul de somaţii. Eu nu-mi risc libertatea să pun în posesie o sentinţă care nu poate fi pusă în posesie. Cum să-l pun în posesie? Îi dau piaţa? Acolo sunt construcţii, investiţii…”, a declarat Cojocari.

Rămâne de văzut, în zilele următoare, cum va evolua cazul, cine va răspunde pentru cele întâmplate şi mai ales cine se află în spatele acestei afaceri…

S-a deschis Piaţa de Maşini



38Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor