Primăria Timişoara face demolări nocturne

10Comentarii
Primăria Timişoara face demolări nocturne
Autorităţile au demolat, în noaptea de miercuri spre joi, mai multe panouri publicitare de pe străzile Timişoarei. Asta, după ce firmele în domeniu au fost „păsuite” de primărie… trei ani, pentru că deşi contractele de închiriere care permiteau amplasarea acestor sisteme erau expirate, societăţile plăteau taxe către administraţia locală.  | Video 


De demolarea propriu-zisă a
panourilor s-a ocupat o firmă
specializată care are contract cu primăria,
iar la acţiune au luat parte, alături de
executori, chiar şi şeful
Direcţiei de Patrimoniu a
municipalităţii, Nicuşor
Miuţ
.


Fiind vorba şi de sisteme publicitare de mari
dimensiuni, autorităţile au decis să le
dea jos noaptea, cu ajutorul unei macarale, pentru a nu
bloca circulaţia. Acţiunea s-a întins
până la ora 5 dimineaţa, fiind demolate
zece panouri, din cele peste 20 de
sisteme publicitare în această
situaţie.


Cele cinci firme care deţin aceste
panouri au fost somate de
municipalitate să le demonteze, în termen de
zece zile, dar nu s-au conformat. Probabil au
considerat că lucrurile vor merge, în
continuare… cum au mers şi în ultimii trei
ani: „Acum vreo opt ani de zile,
primăria a licitat amplasamente pe domeniul
public, bineînţeles că licitaţia a
ţinut cont de vechiul regulament de publicitate.
În cazul acestor panouri pe teren
închiriat, contractele au expirat acum trei ani
de zile, dar ele au fost lăsate, în
continuare, contra unor taxe. Firmele în general
şi-au plătit aceste taxe, dar contractele nu
mai pot fi prelungite la ora actuală, fiind
expirate
”, a declarat Nicuşor
Miuţ
.


Întrebat în ce bază legală au
fost lăsate pe domeniul public aceste
panouri, în ultimii trei ani,
directorul Direcţiei Patrimoniu a
răspuns: „Vreau să spun că
în nicio bază legală. Cred că
şi noi am greşit aici, pentru că ne-am
complăcut, prin faptul că noi am
încasat nişte bani pe domeniul public, dar
toate situaţiile au o limită. Ei au
plătit, dar contractele erau expirate
”,
a precizat Miuţ.


Cheltuiala cu demontarea, transportul şi
depozitarea va fi trecută în sarcina
firmelor. „Dacă vor să-şi
recupereze aceste panouri, firmele vor trebui să
plătească aceste taxe, dacă nu, ne vom
îndrepta împotriva lor în
instanţă
”, a adăugat
Miuţ.


Reprezentantul firmei care s-a ocupat de demontare,
spune că, pentru un singur panou,
costurile ar fi undeva la 2.000 de lei. Cât
despre amplasamente, cele care se încadrează
în regulamentul nou de publicitate, la care se
adaugă altele stabilite de Direcţia de
Urbanism, urmează să fie scoase la
licitaţie.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor