Primaria Timisoara a inaugurat o parcare pentru biciclete

45Comentarii
Primaria Timisoara a inaugurat o parcare pentru biciclete
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au inaugurat, luni, în zona centrală a oraşului, ceea ce ei au numit „prima parcare pentru biciclişti”. Este vorba de fapt de un suport din fier unde pot fi legate şi lăsate bicicletele, care a fost montat pe Bulevardul Republicii.

Autorităţile au dat în folosinţă, luni, suportul pentru vehiculele pe două roţi, cu ocazia „Săptămânii mobilităţii europene”, campanie prin care se promovează mijloacele alternative de transport.

Şeful Direcţiei Tehnice a Primăriei Timişoara, Culiţă Chiş, prezent la inaugurarea „parcării pentru biciclete”, a declarat că, dacă timişorenii vor folosi rastelul şi vor exista solicitări în acest sens, astfel de „parcări” vor apărea şi în alte zone ale oraşului.

„Parcarea pentru biciclişti are o capacitate de 14 locuri. (…) Dacă parcarea se va bucura de succes, în perioada următoare vor fi amplasate şi alte astfel de dispozitive, în diverse locaţii din Timişoara”, au precizat reprezentanţii municipalităţii. Cert este că rastelul de pe Bulevardul Republicii a putut fi folosit, iniţial, luni, doar la jumătate din capacitate, fiind montat prea aproape de parcarea maşinilor.

Suportul pentru biciclete a costat 750 de lei plus TVA, au arătat oficialii primăriei, fiind realizat de firma care se ocupă de semnalizările şi indicatoarele rutiere din oraş, inclusiv de „celebrii” stâlpişori verzi care au împânzit şoselele din Timişoara.



45Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor