Primăria pune beţe-n roate

10Comentarii
Primăria pune beţe-n roate
TIMIŞOARA. Bătaie de joc la Primăria Timişoara! Dacă nu ajută, măcar dau un brânci. Aşa s-ar putea spune despre unii angajaţi ai primăriei. Din cauza indolenţei acestora, o mulţime de copii vor avea de suferit. Spitalul de Copii din Timişoara este pe cale să piardă bani frumoşi.

Conducerea unităţii medicale a făcut rost de 900.000 de lei pentru a repara clădirea de pe strada Corbului nr. 14, unde funcţionează Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă, care este într-o stare jalnică. Aici sunt mai multe saloane care stau în total 60 de copii, sunt cabinete de tratament şi cabinetele medicilor. Clădirea a fost construită în 1976, iar de atunci n-a avut parte de nicio reparaţie capitală. Problema este că această clădire, aflată în patrimoniul Primăriei, nu este intabulată. De aceea, nu pot începe lucrările de reparaţii şi spitalul pierde banii dacă acestea nu pornesc până la sfârşitul anului. Iar cei din Primărie nu se obosesc defel să intabuleze imobilul, asta deşi spitalul de şase luni face adrese peste adrese. Ieri, în şedinţa de Consiliu Local, Pavel Ţepeneu, medic pediatru şi consilier, a ridicat această problemă sperând că cineva va face ceva. Primăria recunoaşte că putea face ceva…. „Noi nu putem intabula clădirea, ea se intabulează pe Primărie de către Cartea Funciară, noi putem doar interveni pe lângă aceasta”, ne-a declarat Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor