Primaria Faget nu mai finanteaza chermezele culturale si cartile lui Mironov

24Comentarii
Primaria Faget nu mai finanteaza chermezele culturale si cartile lui Mironov
Primarul oraşului Făget din judeţul Timiş, Marcel Avram, susţine că a reuşit să oprească cheltuirea fără rost a banului public după ce a redus aparatul birocratic al primăriei la o treime şi a refuzat să mai finanţeze din bugetul local chermezele „culturale” care aveau loc în fiecare săptămână în localitate.

Care erau doar un prilej pentru câţiva oameni să se întâlnească şi… să bea ţuică pe bani publici. Avram susţine că, înainte de alegerea sa în funcţia de primar al micuţului oraş din judeţul Timiş, la Primăria Făget era o adevărată batjocură a banului public. El a afirmat că a reuşit să reducă aparatul birocratic al primăriei la o treime, după ce a constatat că mulţi funcţionari intrau doar o dată pe lună în clădirea administrativă, pentru a-şi lua salariul.

„Am încercat să eficientizez serviciile din primărie, să opresc cheltuirea fără rost a banului public. 182 de angajaţi am găsit, acum sunt 64 de angajaţi. Parte din aceşti oameni veneau doar la finele lunii ca să îşi ia salariul. Nu putea fi tolerată această situaţie, am considerat-o o bătaie de joc la adresa banului public”, a afirmat Avram.

Edilul-şef al oraşului Făget a declarat că, de asemenea, a reuşit şi să oprească aşa-zisele „acţiuni culturale” care aveau loc chiar şi de două ori pe săptămână şi care erau finanţate de la bugetul local, dar care erau doar un prilej pentru câţiva oameni să se întâlnească la un pahar de ţuică.
„Am încercat, împreună cu consiliul local, stoparea aşa-ziselor acţiuni culturale. În fiecare săptămână erau câte două acţiuni culturale, făcute pentru 4-5 indivizi care se întâlneau la un pahar de ţuică”, a mai spus Avram. El a afirmat că fiecare acţiune culturală de acest gen scotea din bugetul Primăriei Făget 400 sau 500 de lei.

Ironic, edilul din Făget a declarat că pe agenda culturală a primăriei s-a aflat şi tipărirea unei cărţi „extrem de importantă pentru oraş”: „În direct cu NASA”, scrisă de Alexandru Mironov în perioada în care era membru PSD şi consilier al preşedintelui Ion Iliescu.

De vină pentru toate aceste lucruri sunt, în opinia edilului, fostele administraţii locale, cunoscut fiind faptul că, până în urmă cu doi ani, oraşul Făget era bastionul social-democraţilor.

Cu banii economisiţi, primarul din Făget a afirmat că a reuşit să facă mai multe investiţii în oraş, printre care amenajarea centrului civic, reabilitarea fostei clădiri a cazinoului, imobil istoric, şi a modernizat o cabană.

Totuşi, Marcel Avram nu este întru totul de acord nici cu deciziile propriilor săi colegi de partid. Întrebat de jurnalişti ce crede despre iniţiativa deputatului PDL Nicolae Dobra, care propune „retrogradarea” oraşelor cu o populaţie mai mică de 10.000 de locuitori în comune, primarul din Făget a afirmat că acest lucru ar avea un impact atât pozitiv, cât şi negativ asupra localităţii pe care o conduce, dar că el nu este de acord cu această iniţiativă.



24Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor