Primăria declară război constructorilor. Să vedem rezultatele!

11Comentarii
Primăria declară război constructorilor. Să vedem rezultatele!
Cel puţin la nivel declarativ, conducerea Primăriei Timişoara le-a declarat război firmelor care execută lucrări de infrastructură în bătaie de joc, pe bani publici, în oraş. Aşteptăm cu interes să auzim despre sancţiunile aplicate constructorilor neserioşi, care au primit mai mult atenţionări până acum!

Primarul Gheorghe Ciuhandu i-a convocat vineri la o
întâlnire pe reprezentanţii firmelor care
execută lucrări în oraş având
contract direct cu municipalitatea, sau cu
societăţile şi regiile consiliului local.
Sala de consiliu a primăriei a fost plină.
Dacă cetăţenii acuză frecvent modul
în care înţeleg să lucreze unii
dintre constructorii autohtoni, iată că şi
edilul-şef şi viceprimarul Sorin Grindeanu se
declară nemulţumiţi de calitatea
lucrărilor, dar mai ales de faptul că la
finalizarea acestora domeniul public nu este readus la
starea iniţială. Ciuhandu a declarat că s-a
constatat pe teren că „modul în care
se derulează anumite lucrări este
dezastruos
”. Edilul-şef a dat şi
exemple, ba chiar le-a prezentat constructorilor fotografii
cu lucrări de proastă calitate sau în urma
cărora zona a fost… devastată. Primăria a
dat ca exemplu strada Cloşca, Calea Urseni, strada
Canal Bega, Aleea Ghirodei şi Iuliu Maniu.
Reprezentanţii firmelor au fost atenţionaţi
că au obligaţia să ducă la bun
sfârşit lucrarea, iar refacerea domeniului
public să fie realizată la parametrii calitativi.
„Refacerile se fac prost”, a spus primarul,
care a recunoscut şi că nu este corect
faţă de contribuabili să mai fie acceptate
asemenea lucrări. „Noi ne alegem şi cu
banii daţi, şi cu criticile
cetăţenilor. Toţi cei care nu fac
lucrări de calitate, nu respectă termenele
şi nu refac în mod corespunzător zona vor
fi amendaţi
”, a adăugat Grindeanu.
Reprezentanţii municipalităţii au
hotărât să nu mai semneze niciun proces
verbal de recepţie la lucrări, dacă zona
în care s-a intervenit nu este amenajată
corespunzător. Adică un lucru… normal, care nu
trebuia să se hotărască acum! Ciuhandu a dat
dispoziţii exprese ca firmele care nu respectă
condiţiile de şantier, nu fac lucrări de
calitate şi lasă mizerie în urmă
să fie amendate. Aşteptăm…



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor