Prima zi cu accize majorate. Benzinarii au preluat in pret cresterea

De Marcel Hoster
Reactualizat la:
18Comentarii
Prima zi cu accize majorate. Benzinarii au preluat in pret cresterea
© Foto: Cornel Putan
Data de 15 septembrie a însemnat prima zi cu accize majorate la combustibili. Iar aceasta s-a văzut imediat şi la staţiile de distribuţie a carburanţilor, firmele au preluat în mare parte prima majorare a taxelor decisă de Guvern.

Începând de vineri un drum cu maşina va costa în România din nou mai mult. Pe 15 septembrie a intrat în vigoare prima majorare a accizelor stabilită de Guvernul Tudose pentru a găsi modalităţi de acoperire a găurilor din bugetul naţional. Aceasta a fost prima majorare din cele două care vor avea loc în două săptămâni, măsura de împărţire în două etape a majorării fiind decisă pentru a atenua şocul scumpirii carburanţilor, a anunţat ministrul Finanţelor.
Şocul vine oricum, chiar dacă în două etape, oamenii vor fi nevoiţi să scoată oricum din buzunar mai mulţi bani, indiferent câte etape se inventează de cei aflaţi la guvernare. În plus, pe lângă preţul plătit pentru combustibilul pentru autovehicule, toate aceste majorări se vor vedea în timp şi la restul produselor comercializate pe piaţă.

20170915_082502-01

Majorarea aşteptată este de 19 bani pe litru, este vorba de 16 de bani în plus la acciză şi trei bani pe litru la TVA. Din fericire, plusul nu a fost chiar de 19 bani aplicat la pompă vineri dimineaţa, preţurile se majoraseră oricum zilele trecute, după ce şi preţul barilului de ţiţei se majorase. Astfel, dacă preţurile la Lukoil erau în urmă cu câteva zile la 4,72 de lei litrul de benzină de 95, vineri acestea urcaseră la 4,78. Deci surprinzător, nu întreaga majorare a fost preluată integral în preţul final. La fel, şi alţi comercianţi au majorat preţurile, dar nu cu cei 19 bani. Astfel, vineri dimineaţa, la OMV un litru de benzină de 95 era între 4,83 şi  5,06 lei pe litru, în funcţie de staţie, la Rompetrol 5 lei, iar la Petrom 4,85 de lei pe litru.
În ceea ce priveşte motorina standard, preţurile erau vineri dimineaţa între 4,70 de lei pe litru până la 4,99 lei pe litru.

20170915_082136-01

Adevărata influenţă a majorării accizei se va vedea în următoarele două – trei zile. Nu trebuie să uităm că peste două săptămâni urmează şi etapa a doua a majorărilor, deci preţurile la benzină şi motorină standard vor trece lejer peste cinci lei litru. După care vor urma majorările la toate produsele din magazine…

 



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor