Prima noapte albă, primele probleme

1Comentariu
Prima noapte albă, primele probleme
TIMIŞOARA. Abia au intrat în tura de noapte, că s-au şi confruntat cu primele situaţii neplăcute! Este vorba de poliţiştii comunitari, care de azi-noapte patrulează prin cartiere, în principalele intersecţii, dar mai ales în parcuri. Agenţii n-au stat cu mâinile-n sân şi i-au pus imediat la punct pe toţi cei certaţi cu legea ori cu bunul simţ.

Astfel, un bărbat a fost amendat cu 200 de lei după ce a fost prins că stătea cu picioarele pe o bancă din Parcul Central. La fel, un tânăr care murdărea o bancă din Parcul Botanic. O reşiţeancă a fost găsită dormind pe o băncuţă din parcul de la Punctele Cardinale. Şi ea s-a ales cu o amendă de 200 de lei. Comunitarii i-au mai tulburat somnul unui individ din Sânandrei care se odihnea azi-noapte în părculeţul din Piaţa Bălcescu, iar un bihorean a fost amendat pentru că şi-a parcat maşina în Parcul Civic, direct pe straturile de verdeaţă.

Poliţiştii au mai avut de furcă cu câţiva beţivi în Parcul Dacia şi cu un tâlhar în Parcul Central care a încercat să le fure unor tinere telefonul mobil după ce le-a ameninţat cu bătaia şi le-a înjurat. Acesta din urmă a ajuns pe mâna poliţiştilor de la Secţia 1.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor