Prima locuinţă special pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale din România

14Comentarii
Prima locuinţă special pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale din România
Fundaţia „Pentru Voi” Timişoara anunţă inaugurarea Casei Cristian, prima locuinţă protejată din România special construită pentru nevoile persoanelor cu dizabilităţi intelectuale severe şi profunde.

Casa Cristian, situată pe strada Anton Bacalbaşa nr. 75 din Timişoara, va fi inaugurată la începutul săptămânii viitoare, luni. Scopul proiectului derulat de Fundaţia „Pentru Voi” este de a oferi şansa la o viaţă decentă, în comunitate, pentru şase beneficiari şi de a demonstra că şi persoanele cu dizabilităţi intelectuale severe pot trăi în mijlocul semenilor lor.

Casa Cristian este rezultatul eforturilor conjugate ale unor organizaţii diferite ca misiune, autorităţi, companii, cetăţeni ai Timişoarei. Toţi împreună am reuşit să dăm o şansă de a trăi decent celor şase beneficiari ai casei. Este o dovadă că solidaritatea poate învinge efectele crizei financiare asupra serviciilor sociale şi că fiecare dintre noi putem face ceva pentru a schimba în bine viaţa celor care au nevoie de ajutorul comunităţii în care trăiesc”, consideră directorul general al Fundaţiei „Pentru Voi”, Laila Onu.

La realizarea noii locuinţe protejate au contribuit Primăria şi Consiliul Local Timişoara, dar şi alţi numeroşi sponsori, organizaţii non-guvernamentale sau societăţi private, precum şi persoanele care şi-au direcţionat 2% din impozitul pe venit către fundaţie. De asemenea, în construirea locuinţei s-au implicat peste 500 de voluntari.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor