Prima casă pentru persoanele cu dizabilităţi!

3Comentarii
Prima casă pentru persoanele cu dizabilităţi!
Timişoara – Membrii fundaţiei „Pentru voi”, alături de voluntarii de la „Habitat for humanity”, au ridicat marţi, în premieră în vestul ţării, primul perete al viitoarei locuinţe protejate pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale severe.

Marţi dimineaţă a fost lansată construcţia primei locuinţe protejate de genul acesta din vestul ţării, care se preconizează că va fi funcţională în luna martie a anului viitor. „Era normal să existe şi un proiect de genul acesta, după ce zeci de persoane cu dizabilităţi au fost ignorate de societate de-a lungul timpului. Locaţia eu zic că este bine aleasă, cei ce vor locui aici vor avea acces uşor şi la sediul fundaţiei”, a spus Ciuhandu, care a concesionat un teren de 170 de metri pătraţi pentru viitoarea construcţie. Imobilul se va numi „Casa Christian” şi va deveni căminul a cinci persoane cu dizabilităţi, ce vor putea locui aici nestingherite, în grija asistenţilor de la „Pentru Voi”. Astfel iniţiatorii proiectului doresc să demonstreze că persoanele cu astfel de probleme pot trăi în mijlocul semenilor, fără a fie nevoie să fie instituţionalizaţi. Fundaţiile mai aşteaptă voluntari care să ajute la ridicarea celorlalte ziduri, poate chiar din rândul timişorenilor.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor