Preţul unui pachet de ţigări va ajunge la 5,7 lei

3Comentarii
Ţigări
Ţigări
BUCUREŞTI – O parte dintre producători au afişat începând de miercuri noi preţuri la ţigări, în medie cu zece bani mai mari. Aceasta este doar o etapă de scumpiri. Vor urma şi alte scumpiri ce vor aduce preturile la 1 iulie la un nivel în medie cu 70 de bani mai mare decât la începutul anului.

Din estimările industriei ţigaretelor din România, ţigările premium, care sunt cele mai vândute, vor ajunge la 5,7 lei la 1 iulie. Ţigările din categoria medium vor costa 5,1 lei.

Scumpirile se datorează accizei minime pentru ţigarete care a fost stabilită la 31,25 euro pentru o mie de ţigarete, potrivit unui ordin al ministrului Finanţelor. Acciza minimă înseamnă 91% din acciza aferentă ţigaretelor din categoria de preţ cea mai vândută şi se stabileşte semestrial prin ordinul ministrului Finanţelor.

Din cauza acestei accize minime consumul populaţiei s-a îndreptat dinspre categoria ţigărilor medium către premium. Astfel, consumul de ţigări premium a crescut cu 13,7 puncte procentuale, în timp ce segmentul medium a pierdut 11,1 puncte procentuale.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor