Presedinte PPDD Timis: Vom avea echipa completa la alegerile parlamentare

De Bogdan Marta
Adrian Diaconu, presedintele PP-DD Timis
Adrian Diaconu, presedintele PP-DD Timis
Președintele PP-DD Timiș, Adrian Diaconu, a declarat, vineri, că formațiunea va avea candidați la Camera Deputaților și Senat în toate colegiile electorale din județ la alegerile parlamentare din toamnă. El a ținut să precizeze că nu se va „ascunde după fusta mamei” şi îşi va asuma candidatura la o funcţie de deputat sau senator de Timiş.

Atât consilierul judeţean Ilie Bertea cât şi preşedintele PP-DD Timiş au anunţat, vineri, că vor candida cu siguranţă la alegerile parlamentare din toamnă. Cei doi au evitat însă să spună concret ce colegiu vizează şi dacă funcţiile pe care le râvnesc sunt de deputat sau senator, precizând că o decizie în această privinţă urmează să fie luată în perioada următoare. Diaconu a afirmat însă că PP-DD Timiş va avea echipă completă la alegerile parlamentare şi vizează un scor de cel puţin 20 la sută în Timiş, ceea ce va permite intrarea în Parlament a unor candidaţi.

“Vom avea echipă completă pe toate colegiile şi candidaţi compleţi. Fiind în faţa oştilor, trebuie să nu mă ascund după fusta mamei şi să intru în această bătălie. Da, voi candida, îmi voi evalua şansele pentru că încă aceste colegii nu sunt încă repartizate”, a spus Adrian Diaconu.

Membrii de conducere ai PP-DD Timiş cred că şansele lor cresc pe măsură ce conflictul politic dintre USL şi Traian Băsescu se adânceşte, iar televiziunea condusă de liderul informal al partidului, Dan Diaconesc s-a reformat în ultima perioadă.

“Nu mai vine Magda Ciumac. Nu mai vine Tolea să ne bage în tomberon. Ne-am schimbat. Programul nostru este schimbarea mentalităţilor. Schimbarea instituţiilor care nu îşi fac treaba”, a spus şi Ilie Bertea.

Presedintele PC Timis si-a anuntat candidatura la Camera Deputatilor



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !