Premiul cel mare pentru extragerea Loto 6/49 de duminică este de aproximativ 8 milioane euro

Premiul cel mare pentru extragerea Loto 6/49 de duminică este de aproximativ 8 milioane euro
Premiul pentru categoria I la extragerea Loto 6/49 de duminică se ridică la aproximativ opt milioane euro, în timp ce la această categorie se înregistrează un report în valoare de 31.775.462,76 lei, adică peste 7,5 milioane euro, a anunţat vineri Loteria Română.

Potrivit companiei, în urma repartizării încasării la jocul Loto 6/49, din fondul de câştiguri rezultat se va aloca 50% categoriei I, 20% categoriei a II-a şi 30% categoriei a III-a.

Reportul la categoria I pentru jocul Noroc este de 176.209,60 lei, la categoria a II-a reportul este în valoare de 96.296,81 lei, la categoria N+3 reportul este de 95.966,75 lei, iar la categoria N-3 se înregistrează un report în valoare de 5.501,95 lei.

De asemenea, potrivit Loteriei Române, cu biletele necâştigătoare jucate şi validate pentru tragerile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 care se organizează în luna decembrie se poate participa la Tombola Anului Nou pentru care Loteria Română pune în joc un premiu constând într-un apartament cu trei camere situat în vila turistică din Poiana Brasov.

Extragerea pentru desemnarea câştigătorului la această tombolă va avea loc în data de 11 ianuarie 2010, iar bilete necâştigatoare pot fi depuse în urnele special amenajate din agenţiile loto în perioada 4 decembrie 2009 – 6 ianuarie 2010 (inclusiv).

Ultima dată, premiul de categoria I la jocul Loto 6/49 s-a câştigat în data de 7 iunie a anului curent, în ziua alegerilor europarlamentare, şi a fost în valoare de 46.171.670,14 lei.

Potrivit datelor Loteriei Române, cel mai mare premiu, în valoare de 12,45 milioane euro, s-a câştigat în data de 27 ianuarie 2008.

Sursa: Newsin



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !